× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 
alege dreapta unita

Adrian Gâdea, după întâlnirea cu Liviu Dragnea: Nu mă înscriu în APP

Liber in Teleorman • 20-10-2021, 22:00:16 • 194 vizualizari
 
alege dreapta unita

Adrian Gâdea – președintele Consiliului Județean Teleorman, alături de mai mulți primari ai PSD din Teleorman au răspuns prompt apelului generat de Liviu Dragnea de a se revedea după cei doi ani pe care fostul lider al PSD i-a petrecut la atelierul auto de la Rahova. Se pare că reuniunea nu a constituit un prilej pentru fostul tătuc al pesediștilor de a promova noul partid înființat – Alianța pentru Patrie (APP), potrivit președintelui Consiliului Județean Teleorman, care ne-a spus că întâlnirea a fost una umană, colegială, de respect.

„Nu a fost o întâlnire politică, a avut să ne spună câteva lucruri, nu ne-am mai văzut de mult. A spus în mare parte cam ce a spus la televizor. A spus că avea o datorie morală față de organizația pe care a condus-o”, a declarat Adrian Gâdea pentru Liber în Teleorman.

Referitor la zvonurile potrivit cărora mai mulți edili din Teleorman ar intenționa să-l urmeze pe Dragnea în noua formațiune politică pe care a făcut-o după ce a ieșit de la închisoare, Adrian Gâdea a spus: „Eu nu am auzit de vreun primar care să treacă la APP, dar nu pot să garantez asta. O să vedem. Poate vor trece și de la PSD și de la PNL, alte partide, nu știu. Eu rămân la PSD”.

 
 
Continuare pe Liber in Teleorman » Articole Liber in Teleorman »
 
Adrian Gâdea întâlnirea Dragnea înscriu