× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 
alege dreapta unita

CEZ și-a schimbat acționariatul începând cu data de 31.03.2021, însă continuă să acționeze responsabil, având sprijinul unui investitor redutabil

Informatia de Teleorman • 21-04-2021, 10:00:55 • 671 vizualizari
 
alege dreapta unita

În data de 31.03.2021, după 18 luni de la debutul procesului de transfer al activelor românești, 7 companii din România deținute de Grupul CEZ au fost achiziționate de fondurile administrate de Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA), parte a Grupului Macquarie din Australia. Procesul s-a desfășurat fără probleme în ciuda situației pandemice.
Cine este MIRA?
MIRA este cel mai mare administrator de infrastructură la nivel internațional și este parte din Macquarie Group, aflat în top 10 companii din Australia în funcție de capitalizarea de piață. Schimbarea acționariatului validează atât importanța companiilor din România, cât și potențialul de dezvoltare al pieței locale de energie.
Macquarie privește România ca pe una dintre cele mai dinamice economii din Europa și recunoaște stabilitatea și deschiderea mediului de investiții din România.
Mai mult, vede o oportunitate importantă în consolidarea poziției de lider a companiilor în sectorul românesc de energie regenerabilă dorind să ajute România în atingerea obiectivului de 7GW instalați în capacități noi de energie regenerabilă, în următorul deceniu. Totodată, plănuiește să aibă o contribuție pozitivă pentru societatea și mediul economic din România prin intermediul investițiilor sale în portofoliul energetic.
Ce se schimbă?
CEZ va continua să acționeze responsabil și sustenabil, derulându-și în continuare proiectele de investiții și modernizare, dar și dezvoltând produse și servicii care să răspundă nevoilor clienților săi.
Toate acordurile în vigoare ale angajaților, clienților și partenerilor de business vor rămâne neschimbate pe durata valabilității lor. Echipa rămâne aceeași, la fel și canalele de comunicare, punctele de contact și plată folosite în prezent, continuând să se concentreze pe nevoile și cererile clienților, în conformitate cu reglementările în vigoare.
Cum se va numi compania acum?
Pentru o perioadă de timp comunicarea se va face sub brandul CEZ în timp ce se va face tranziția către un nou brand. Noul brand va fi comunicat la momentul respectiv, tuturor clienților și partenerilor.

Articolul CEZ și-a schimbat acționariatul începând cu data de 31.03.2021, însă continuă să acționeze responsabil, având sprijinul unui investitor redutabil apare prima dată în Informatia de Teleorman.

 
 
Continuare pe Informatia de Teleorman » Articole Informatia de Teleorman »
 
Schimbat Acționariatul începând însă Continuă Acționeze Responsabil Având