× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 
alege dreapta unita

Deputat Maria Stoian: Comisia Europeană acordă 1,6 miliarde euro pentru capitalizarea unei noi bănci de investiții și dezvoltare în România

Informatia de Teleorman • 02-02-2023, 10:00:46 • 286 vizualizari
 
alege dreapta unita

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o măsură adoptată de România în valoare de 1,6 miliarde euro, pentru înființarea Băncii Române de Investiții și Dezvoltare. Aceasta va avea drept scop sprijinirea dezvoltării economice și sociale, competitivitatea, inovarea și creșterea economică în întreaga economie a României.

Decizia Comisiei Europene este punctul de plecare al creării Băncii Române de Investiții și Dezvoltare, capitalizarea acesteia urmând să aibă un rol esențial în ceea ce privește stimularea investițiilor și dinamizarea creșterii economice. Banca urmează să asigure accesul la finanțare, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, care întâmpină dificultăți în obținerea unui nivel suficient de sprijin de pe piață.

România a notificat Comisiei Europene planurile sale de înființare a unei bănci naționale de dezvoltare, cu un capital inițial de până la 1,6 miliarde euro, respectiv 7,9 miliarde lei. Banca va fi înființată ca entitate deținută integral de stat, Ministerul Finanțelor fiind acționar, și își va desfășura activitatea sub supravegherea Băncii Naționale a României.

Banca Română de Investiții și Dezvoltare va avea sarcina de a remedia disfuncționalitățile pieței și de a sprijini dezvoltarea economică și oportunitățile de investiții. Aceasta va interveni pentru a asigura accesul la finanțare, în domeniile în care nu există suficientă disponibilitate pe piață, axându-se pe furnizarea de finanțare întreprinderilor mici și mijlocii, inclusiv microîntreprinderilor și start-up-urilor.

Banca poate sprijini, de asemenea, proiecte de infrastructură care vizează îmbunătățirea productivității în economia României, având în vedere că proiectele menționate necesită, de regulă, o finanțare pe termen lung, destul de dificil de asigurat pe piață. De asemenea, noua instituție bancară va putea accesa finanțări furnizate în cadrul instrumentelor financiare ale Uniunii Europene, distribuind fondurile astfel obținute către întreprinderile și proiectele eligibile.

Înființarea Băncii Române de Investiții și Dezvoltare respectă prevederile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, care permite ca ajutoarele de stat să faciliteze dezvoltarea anumitor activități economice sau a anumitor regiuni.

Apreciez această reușită notabilă a României și sunt convinsă că măsura va contribui esențial la dezvoltarea unor sectoare economice variate, care se confruntă în prezent cu dificultăți în obținerea unui nivel suficient de finanțare de pe piață și, de asemenea, va conduce la relansarea economiei românești în următoarea perioadă.

 
 
Continuare pe Informatia de Teleorman » Articole Informatia de Teleorman »
 
Deputat Stoian Comisia Europeană Acordă Miliarde Pentru Capitalizarea Bănci Investiții