× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 
alege dreapta unita

Grav accident rutier provocat de neatenția la volan, noaptea trecută, la Peretu

Infoexpres TV • 18-04-2024, 20:00:22 • 32 vizualizari
 
alege dreapta unita

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în cazul unui accident rutier produs în ziua de 18 aprilie, în jurul orei 04:00, pe DN 6, în localitatea Peretu.

Astăzi de dimineață, în jurul orei 04.00, pe raza localității Peretu s-a produs un eveniment rutier rezultat cu trei victime, dintre care doi bărbaţi și o femeie, cu vârste cuprinse între 43 și 57 de ani.

Pentru gestionarea acestei situații de urgență, la fața locului au acționat două echipaje de pompieri, din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD și două echipaje medicale ale SAJ Teleorman.

Din cauze și în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, pe fondul altor preocupări, un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Nenciulești, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu parapetul de protecție din partea stângă DN 6, pe direcția de deplasare, parapetul străpungând autovehiculul.

În urma accidentul a rezultat rănirea conducătorului auto și a doi pasageri, bărbați, 48 și 43 de ani, ambii din Teleorman.

Persoanele rănite, conștiente dar cu diferite traumatisme au fost transportate la spital după ce au primit îngrijiri la locul accidentului.

Rezultatul testării cu aparatul etilometru a indicat faptul că șoferul nu se afla sub influența alcoolului la momentul producerii evenimentului rutier.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

 
 
Continuare pe Infoexpres TV » Articole Infoexpres TV »
 
Accident Rutier Provocat Neatenția Noaptea Trecută Peretu