Alexandria este singurul oraș din Teleorman, unde au fost cazați refugiați din Ucraina, cel puțin până acum. Au fost puse la dispoziția refugiaților două adăposturi, unul la Inspectoratul școlar, iar celălalt la Centrul Rezidențial pentru Persoane fără Adăpost, care aparține primăriei municipiului reședință de județ. 

Chiar dacă sunt disperate și le este frică pentru soții lor rămași în Odessa, femeile din centrul alexăndrinean spun că au fugit din calea bombardamentelor pentru a-și salva copiii. Toate cele 25 de persoane cazate în acest adăpost vin din orașul Odessa. Acolo și-au lăsat bărbații, locuințele, întreaga viață. Aveau meserii bune (medic ginecolog, notar, psiholog, somelier, manichiuristă, director de bancă etc.), dar asta nu le-a împiedicat să ceară ajutorul statului român, când au simțit că nu mai pot rămâne într-o zonă, unde ”se ucid oameni”, spun ele.

Irina este ucraineanca vorbitoare de limbă română și merge acolo unde autoritățile județene o solicită, pentru a facilita traducerea. Tot Irina este cea care ne-a ajutat și pe noi, în această dimineață, când ne-am deplasat la Centrul pentru Persoane fără Adăpost, pentru a afla poveștile femeilor refugiate aici. Nici povestea ei nu este una mai puțin interesantă, dar, spune ea, nu are copii și, deși si-a dorit să rămână alături de soț, să lupte pentru țara ei, bărbatul nu i-a permis.

”În noaptea de 24 februarie ne-am trezit la 5 dimineața pentru că s-a auzit o bubuitură puternică, era o rachetă, care căzuse în apropiere de oraș. Orașul Odessa nu a fost deocamdată bombardat, însă satele din jurul lui, da. Bărbații noștri au rămas acolo să lupte, dacă va fi nevoie de ei”, așa își amintește femeia primele clipe ale coșmarului.  

Inițial, nu a luat în calcul să fugă, ba, chiar povestește că lucra într-un restaurant, iar în primele zile, făceau mâncare pentru ucrainenii nevoiași și o împărțeau. Spune că distribuiau și 200 de porții pe zi, doar că de la o zi la alta, situația devenea tot mai dificilă, astfel că soțul ei i-a spus că trebuie să plece. Și-a luat câteva prietene, copiii și a plecat. Ține legătura cu bărbatul, care îi povestește tot ce se întâmplă în țara ei și nu își dorește ca Ucraina să cedeze în fața inamicilor ruși, deoarece, spune ea ”tot ne vor ucide”. Spune asta, pentru că, știe foarte clar de la cei rămași acolo că au fost omorâți ucraineni nevinovați: ”A fugit mama, tata și copiii și au fost împușcați pe stradă. Noi trebuie să ne apărăm familiile, care fug din calea gloanțelor”. 

Ucraina e unită! 

Odată ajunsă la Alexandria, Irina a găsit ajutor și mulțumește românilor pentru sprijin. Pentru că aici s-a simțit în siguranță, le-a spus și altor grupuri de femei că pot veni la noi. Așa au ajuns în noaptea de 7 spre 8 martie, șapte femei și șase copiii, tot din Odessa. Poveștile lor sunt cutremurătoare, iar cei mici nu înțeleg foarte bine ce li se întâmplă.

Într-una dintre camerele puse la dispoziție de Primăria municipiului reședință de județ se afla o femeie, tot Irina o cheamă, în vârstă de 35 de ani, cu fetița de 4 ani. Copila se învârte plictisită prin centru, iar mama sa ne spune că își dorește acasă, că s-a plictisit. Întrebăm atunci ce le-au spus copiilor, cum au gestionat această situație delicată, iar la această întrebare ne răspunde translatorul: ”celor foarte mici le-am spus că mergem să vizităm o altă țară, dar, cei mari ne-au auzit pe noi că se împușcă oameni și au întrebat de ce nu vin și tații cu noi și dacă în țara unde mergem nu se împușcă”. 

Toți refugiații de la Alexandria s-au deplasat cu mașinile personale și, chiar dacă nu mai auziseră de orașul nostru, s-au gândit că oriunde e mai bine decât printre gloanțe, adăpostiți în buncăre și subsoluri.

Nu vor decât să se întoarcă acasă! 

Singurul gând al femeilor din centru este să înceteze războiul și să se întoarcă acasă, să vadă cum și dacă își mai pot relua viețile.

”Stăm aici, dar pentru câtă perioadă? Am fost foarte bine primiți, avem tot ce ne trebuie. Ce o să facem mai departe? Noi făceam bani în orașul nostru. Odessa este un oraș turistic, cu deschidere la Marea Neagră. Noi trăiam bine în țara noastră, nu suntem bogați, dar nici săraci. Cei bogați au plecat singuri, s-au dus în țările unde aveau alte case”, explică femeia cu lacrimi în ochi. 

În spațiul public, au existat diferite informații, care anunțau că, de fapt, tancurile și puștile rușilor nu se îndreaptă spre cetățeni ucraineni, însă Irina, vorbitoarea de limbă română ne asigură să imaginile pe care le-am văzut cu toții, cu bombardarea maternității din Mariupol, de exemplu, sunt cât se poate de reale, iar personajele din imagini nu sunt actori, așa cum s-a vehiculat. La un moment dat, în încăperea unde stăteam de vorbă cu ucrainencele a intra Ecaterina, o femeie de 43 de ani, care ne-a spus că soțul ei, marinar, s-a înrolat în armată pentru a-și apăra țara. Chiar dacă în Odessa nu sunt tancuri pe străzi, sunt cetățeni ruși. Ucrainenilor din Odessa le este interzis să iasă din case de la 7 seara la 7 dimineața, toată zona fiind supravegheată de militari, iar cei pe care îi întâlnesc în acest interval sunt spioni ruși. Pentru că au primit mai mult decât se așteptau de la autoritățile județene și auzind că, la nivelul Teleormanului, Crucea Roșie a strâns, în urma unei campanii umanitare produse neperisabile pentru a le trimite în zonele unde sunt refugiați și au nevoie, femeile vor merge mâine să ajute la împachetat.

Toate cele 25 de persoane care se adăpostesc în centrul Primăriei Alexandria primesc, pe lângă un loc unde să doarmă, hrană (mâncarea este gătită în adăpost și verificată de instituțiile abilitate), dar și produse de igienă.

 

 

Articolul Irina: ”Se mai azvârlea câte o rachetă noaptea!” FOTOREPORTAJ apare prima dată în Exploziv News 24.