× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 
alege dreapta unita

Prognoza METEO pentru Teleorman. Probabilitatea mai mare pentru averse va fi între 20 şi 23 august

Informatia de Teleorman • 16-08-2022, 10:00:42 • 429 vizualizari
 
alege dreapta unita

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă estimare a evoluţiei valorilor termice şi precipitaţiilor, valabilă pentru următoarele două săptămâni, mai precis în intervalul 15-28 august 2022. Până în jurul datei de 19 august vremea se va încălzi, astfel încât media maximelor de temperatură va ajunge să atingă aproximativ 36 de grade, iar a minimelor 18…20 de grade. Temperaturile cresc treptat pe parcursul săptămânii, în toată ţara, urmând ca în a doua jumătatea a săptămânii să ajungă, din nou, la maxime de aproape 40 de grade în sudul şi sud-estul ţării. Vor fi posibile ploi şi furtuni locale. După acest scurt val de caniculă, se aşteaptă o uşoară răcorire a vremii, existând însă tendinţa ca spre a doua parte a săptămânii următoare temperaturile să crească din nou, apropiindu-se încă o dată de 40 de grade, în special în vest, sud şi sud-est. Între 20 şi 23 august, însă, se va răcori, maximele termice vor fi în medie de 29…32 de grade, iar minimele în medie de 17…19 grade. Ulterior, până la finalul intervalului de prognoză, nu vor mai fi variaţii semnificative ale temperaturii aerului. Probabilitatea mai mare pentru averse va fi între 20 şi 23 august.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

 
 
Continuare pe Informatia de Teleorman » Articole Informatia de Teleorman »
 
Prognoza Pentru Teleorman Probabilitatea Pentru Averse între August