× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 
alege dreapta unita

Să ne cunoaștem parlamentarii!

Internet • 18-02-2020, 21:00:04 • 230 vizualizari
 
alege dreapta unita

Deputatul teleormanean Florică Ică Calotă este un politician cu ştate vechi, care se află la cel de-al doilea mandat în Parlamentul Românei. Cum se obține un post de parlamentar în Teleorman? Acesta şi-a câştigat primul mandat de deputat candidând din partea PNL, în anul 2012, doi ani mai târziu trădând partidul care l-a trimis in Camera Deputaţilor, oprindu-se puțin la PLR, sărind apoi în barca ALDE, unde se află şi astazi.

La nivel judeţean conduce filiala, însă nu este foarte vizibil, aducându-şi aminte de teleormaneni doar în preajma campaniilor electorale. Despre plecarea s-a din PNL Teleorman au circulat tot felul de zvonuri cum că, au existat certuri aprinse între acesta și Eugen Pîrvulescu. Și cum nu știi niciodată cât sunt de încurcate căile Domnului, după căderea guvernului PSD, cei doi lideri ai PNL și ALDE au trebuit să îngroape securea războiului și să se așeze la masa negocierilor, pentru împărțirea funcțiilor din județ.

Așa ne-am ”trezit” cu un prefect susținut de ALDE, asta pentru că, la prezidențiale PNL Teleorman a scos unul dintre cele mai mici scoruri, la nivel național. Ce îl recomandă? Acesta şi-a câştigat mandatele făcând “întelegeri” cu cei care s-au aflat la putere. Primul mandat de deputat a fost obținut în alianța PNL cu PSD, binecunoscutul USL, în anul 2012, iar pe cel de-al doilea, tot cu ajutorul partidului roșu, la redistribuire. De-a lungul timpului, așa cum vă spuneam, Ică Florică Calotă s-a apropiat de cei pe care i-a considerat ”utili”, strecurându-se acolo unde se află puterea, acum declarând sus și tare că ar trebui ca dreapta politică să se unească.

Din CV-ul acestuia aflăm că a urmat studiile Facultății de Chimie Alimentară din Galaţi, ca mai apoi pe cele ale Uiversității Ecologiece Bucureşti, masterul fiind obținut de la Universitatea Bioterra. Ce face mai exact în Camera Deputaților? Face parte din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, și doar atât. La activitatea parlamentară situația situația este însă următoarea: luări de cuvânt: 5 (în 5 sedinte), din care declarații politice: 3, declarații politice depuse în scris: 44 propuneri legislative inițiate: 153, din care 42 promulgate legi, moțiuni: 2.

Vom vedea în perioada imediat următoare dacă acesta își mai dorește și al treilea mandat, și daca se va mai afla pe listele pentru parlamentare, ori va renuța în favoare vreunui coleg de partid.

Articolul Să ne cunoaștem parlamentarii! apare prima dată în Stiri Teleorman.

 
 
Continuare pe Internet » Articole Internet »
 
Cunoaștem Parlamentarii