× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 
alege dreapta unita

(VIDEO) CSM ALEXANDRIA A PROMOVAT ÎN LIGA 2

Antena 3 Alexandria • 08-06-2023, 14:01:10 • 116 vizualizari
 
alege dreapta unita
CSM Alexandria a obținut promovarea în Liga 2 după ce a câștigat și partida retur a barajulului împotriva celor de la Viitorul Dăești. Alexăndrenii au învins cu 4-1, după 2-0 în tur și se întorc astfel, după 18 ani în al doilea eșalon fotbalistic. Baieții lui Ștefan Odoroabă s-au bucurat și de sprijinul a 2000 de suporteri ce au susținut echipa pe toată durata partidei. CSM Alexandria se întoarce în Liga 2 după 18 ani. Acestea sunt imaginile succesului după multă muncă depusă de elevii lui Ștefan Odoroabă. Alexăndrenii nu au avut mari emoții în barajul de promovare disputat cu Viitorul Dăești. Teleormănenii care și-au disputat jocurile de acasă pe stadionul CSS Peco, au trecut cu 4-1 în retur, după ce în tur s-au impus cu 2-0 la Râmnicu Vâlcea. Echipa antrenată de Ștefan Odoroabă a marcat prin Marius Neicu, Mihai Stancu și Cosmin Neagu, în timp ce vâlcenii au punctat prin autogolul lui Vladimir Georgescu. Scorul final a fost stabilit de Florin Cioablă, în minutul 61. CSM Alexandria a avut un parcurs excelent sezonul acesta. Aproape 2000 de spectatori au fost la partida retur cu Viitorul Dăești. Cel mai probabil, cum stadionul Municipal din Alexandria este departe de a fi construit, iar CSS Peco nu oferă condiții decente de Liga 2, echipa își va disputa jocurile de acasă pe stadionul Municipal din Turnu Măgurele.Ultima dată când alexăndrenii au evoluat în divizia secundă a fost în ediția 2004-2005. Celelalte echipe care au obținut dreptul să se înscrie în ediția următoare a ligii secunde sunt Ceahlaul Piatra Neamț, CS Tunari, CSM Reșița și Corvinul Hunedoara.

Articolul (VIDEO) CSM ALEXANDRIA A PROMOVAT ÎN LIGA 2 apare prima dată în Antena 3 Alexandria.

 
 
Continuare pe Antena 3 Alexandria » Articole Antena 3 Alexandria »
 
ALEXANDRIA PROMOVAT