× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

33 de copii au văzut marea cu ajutorul preotului Bogdan Nedea

Liber in Teleorman • 16-08-2022, 22:00:08 • 15 vizualizari
 

Bucurie mare pentru 33 de copii care provin din familii fără prea multe posibilități. Cei mici și-au pregătit bagajele și au plecat la mare, acolo unde, timp de câteva zile, vor petrece o vacanță de neuitat.

Excursia pe litoralul românesc este gratuită. De organizare s-a ocupat preotul Bogdan Nedea, de la Parohia Trivale II, localitatea Trivalea Moșteni.

În fiecare vară, de câțiva ani, părintele mobilizează copiii care nu au posibilități și le asigură o vacanță la mare, după un an de școală, în care au obținut rezultate remarcabile. Anul acesta, în premieră, copiii vor avea parte de o surpriză și vor merge și la un Aqua Park.

„Mulțumim Asociația Popa Soare și vă mulțumim tuturor celor care sunteți alături de noi și ne susțineți, fără voi toți nu am fi reușit să aducem atâtea bucurii. Anul acesta, 33 de copii sunt la mare doar datorită vouă”, a transmis preotul Bogdan Nedea.

Părintele derulează mai multe proiecte pentru familiile nevoiașe din comuna în care slujește. Prin implicarea sa, zeci de copii au parte de ajutoare sau cadouri de sărbători de la oameni din țară impresionați de inițiativele sale.

Persoanele interesate să sprijine proiectele părintelui pot lua legătura cu acesta sau pot dona orice sumă în contul parohiei: RO20BTRL03501205F66868XX – Banca Transilvania.

 
Facebook WhatsApp Messenger
 
 
Continuare pe Liber in Teleorman » Articole Liber in Teleorman »
 
Văzut Ajutorul Preotului Bogdan