× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

ITM Teleorman, acţiuni de control pentru prevenirea comercializării ilegale a articolelor pirotehnice

Informatia de Teleorman • 12-12-2023, 10:00:52 • 68 vizualizari
 

În perioada 04.12.2023-05.01.2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman  va desfăşura o acţiune de control pentru verificarea modului în care se respectă  prevederile legale pentru comercializarea  articolelor pirotehnice. Inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Teleorman  efectuează acţiuni de identificare  şi verificare a agenţilor economici care desfăşoară activităţi de deţinere, transport, manipulare, depozitare şi comercializare a articolelor pirotehnice privind respectarea prevederilor legale în vigoare.
Această acţiune este motivată de unele evenimente grave petrecute anii anteriori în ţară şi străinătate care s-au soldat cu explozii şi incendii de mari proporţii la depozite de articole pirotehnice. Aceste evenimente au provocat mari pagube materiale şi chiar umane, repercusiunile făcându-se resimţite pe o suprafaţă considerabilă în jurul acestor depozite. Un alt motiv care ne determină să desfăşurăm această acţiune este faptul că, în perioada  sărbătorilor se înregistrează cazuri frecvente de vătămări corporale produse prin utilizarea articolelor pirotehnice de către copii sub vârsta de 18 ani. Articolele pirotehnice îşi găsesc o largă aplicabilitate cu ocazia diferitelor evenimente şi festivităţi, fapt ce a făcut pe plan mondial să apară tot mai multe firme producătoare. Urmare a cerinţelor de pe piaţă, gama de produse este diversificată şi în continuă creştere. Articolele pirotehnice fac parte din categoria produselor periculoase şi având în vedere natura încărcăturilor, fac obiectul legislaţiei privind regimul materiilor explozive.

Obiectivul acţiunii de control:- identificarea şi verificarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi de comercializare a articolelor pirotehnice privind respectarea prevederilor legale în vigoare.

Inspectorii de muncă vor efectua controale la toţi deţinătorii de astfel de articole, pentru a verifica dacă aceştia: sunt autorizaţi conform legii de către Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie; dacă au angajaţi personal autorizat ca pirotehnicieni; mişcarea articolelor pirotehnice, respectiv intrarea şi ieşirea acestora se face în baza documentelor prevăzute de lege; transportul articolelor respective se face conform prevederilor legale; depozitarea acestora este conformă; daca nu sunt depăşite cantităţile aprobate pentru a fi depozitate; articolele sunt etichetate conform legii şi au aplicate instrucţiuni de utilizare în limba română. Pentru toate neconformităţile constatate cu ocazia controalelor, se vor dispune măsuri cu termene precise de remediere şi, în funcţie de gradul de pericol social al faptei, se vor aplica sancţiuni, de la avertismente până la sistarea activităţii, conform prevederilor Legii nr. 126/1995, modificată şi completată.

 
 
Continuare pe Informatia de Teleorman » Articole Informatia de Teleorman »
 
Teleorman Acţiuni Control Pentru Prevenirea Comercializării Ilegale Articolelor Pirotehnice