La Koyo Alexandria „este iadul”. Angajații reclamă abuzuri și nereguli financiare într-o asociație de tip CAR
Mai mulți salariați ai fabricii Koyo Alexandria au reclamat, în ultimele luni, o serie de probleme legate de relațiile de muncă și de activitatea unei asociații de economisire și creditare (CAR) din care fac parte angajați ai companiei. Potrivit acestora, atmosfera de lucru ar fi tensionată, iar unii angajați susțin că au fost tratați necorespunzător de către conducere.
O parte dintre salariați afirmă că au existat presiuni, anchete disciplinare frecvente și măsuri considerate abuzive. De asemenea, au fost formulate acuzații privind administrarea fondurilor unui CAR preluat în anul 2022, organizație din care fac parte sute de angajați ai fabricii.
Reclamațiile primite de Liber în Teleorman indică suspiciuni referitoare la modul în care au fost gestionate fondurile sociale și împrumuturile acordate membrilor CAR. Angajații susțin că și-ar fi pierdut accesul la informațiile financiare ale organizației și că restituirea sumelor acumulate ar fi fost îngreunată. De asemenea, se reclamă existența unor tensiuni între conducerea CAR și foști angajați ai asociației.
Totodată, unele persoane au semnalat că una dintre salariatele cu funcție de conducere ar fi avut antecedente penale, aspect care ar putea ridica întrebări cu privire la compatibilitatea cu o funcție de gestiune.
„Se tot vorbește despre această companie din orașul nostru. Vă spun eu: Acolo este iadul. Oameni fără scrupule, angajați maltratați, amenințați zilnic…. și mai ales CERCETAȚI DISCIPLINAR la orice pas de managerul juridic. Este fostă deținută pentru delapidare, a fost la penitenciar 2 ani de zile nu pentru orice faptă, ci tocmai pentru DELAPIDARE”, ne-a spus o persoană sub anonimat.
Din aceeasi publicatie - Liber in Teleorman
Anunț public privind decizia etapei de încadrare
Pomană în memoria lui Mircea Lucescu, în Teleorman. Răzvan Lucescu a împărțit mâncarea beneficiarilor
Doliu în lumea sportului: arbitrul Sorin Manea a încetat din viață
Anvelopare cu preț de construcție nouă la Spitalul Balaci. Cine sunt firmele care au câștigat contractul de 5.503.043 de lei
Cum să îți crești afacerea rapid: experții vin la BIZZ CONNECT Alexandria