Persoană reținută pentru trafic de droguri de risc (canabis) și de mare risc (cocaină). Le vindea cu sume între 150 și 1.000 de lei
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Teleorman, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 26 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.
Din probele administrate în cadrul dosarului penal, a reieșit faptul că, în perioada septembrie 2025 – februarie 2026, cel în cauză ar fi procurat, deținut și vândut, în județul Ilfov, droguri de risc (canabis) și de mare risc (cocaină), cu sume între 150 și 1.000 de lei la o tranzacție, în funcție de substanța interzisă comercializată.
Pe parcul urmăririi penale au fost indisponibilizate drogurile de risc și mare risc tranzacționate de către cel în cauză, iar, în urma a două percheziții domiciliare efectuate, la data de 11 februarie 2026, în localitatea Chiajna, au fost descoperite și ridicate aproximativ 620 de grame de canabis, depozitate în mai multe pungi și recipiente, 6 cântare de precizie, 26.500 de lei și 350 de euro, precum și alte mijloace de probă.
Din investigații a reieșit că drogurile capturate erau destinate a fi plasate în cluburile din București și județul Ilfov.
La data de 11 februarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Teleorman au dispus reținerea celui în cauză.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Teleorman a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Din aceeasi publicatie - Liber in Teleorman
Pomană în memoria lui Mircea Lucescu, în Teleorman. Răzvan Lucescu a împărțit mâncarea beneficiarilor
Doliu în lumea sportului: arbitrul Sorin Manea a încetat din viață
Anvelopare cu preț de construcție nouă la Spitalul Balaci. Cine sunt firmele care au câștigat contractul de 5.503.043 de lei
Cum să îți crești afacerea rapid: experții vin la BIZZ CONNECT Alexandria
O firmă PSD din Satu Mare a câștigat contractul pentru construirea unui pod în Teleorman, investiție de aproximativ 2 milioane de lei