DIICOT: Un tânăr de 26 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Magistrații teleormăneni au dispus arestarea pentru 30 de zile
La data de 11 februarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Teleorman au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 26 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.
Din probele administrate în cadrul dosarului penal, a reieșit faptul că, în perioada septembrie 2025 – februarie 2026, inculpatul a procurat, deținut și vândut, pe raza județului Ilfov, droguri de risc (canabis) și de mare risc (cocaină), cu sume cuprinse între 150 și 1.000 lei la o tranzacție, în funcție de substanța interzisă comercializată. Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate drogurile de risc și mare risc tranzacționate de către inculpat, iar în contextul perchezițiilor domiciliare efectuate pe raza localității Chiajna, au fost găsite și ridicate circa 620 grame canabis, depozitate în mai multe pungi și recipiente, 6 cântare de precizie, sumele de 26.500 lei și 350 euro, precum și alte mijloace de probă.
Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Teleorman a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate București și jandarmilor din Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.
„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Teleorman în dosarul de urmărire penală 59/44/P/2025. Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data 12 februarie 2026, până la data de 13 martie 2026, inclusiv, a inculpatului: PRUNĂ IONUŢ-MĂDĂLIN. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror”, se arată în soluția instanței.
Din aceeasi publicatie - Informatia de Teleorman
Patru permise reținute și amenzi de 31.000 de lei, în urma acțiunii desfășurată în sistem „RELEU”, pe drumurile din Teleorman
În primele 4 luni ale anului, finanţiştii teleormăneni au colectat suma de 679,70 milioane lei
Comuna Piatra a primit peste 520.000 de lei pentru plata unor investiții finanțate prin PNRR- Componenta 10
Distribuție Oltenia: LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 25.05.2025 – 31.05.2026 – TELEORMAN
PNL cere PSD să înainteze o propunere pentru funcția de prim-ministru sau sa-și recunoască incapacitatea de a conduce România