Mănăstirea Pantocrator a pus județul Teleorman pe harta României
În etapa de nominalizări a competiției ”Destinația Anului în României” se aduc în prim-plan mai multe locații, printre care și Mănăstirea Pantocrator din comuna Drăgănești Vlașca, județul Teleoman.
Cele peste 250 de destinații au fost alese din aproape toate județele țării, într-o ediție care confirmă interesul tot mai mare al românilor pentru valorile și locurile care definesc România turistică. În perioada 20 octombrie 2025 – 15 ianuarie 2026, publicul, partenerii și membrii juriului au nominalizat destinații care merită recunoaștere, de la orașe și stațiuni, la sate, regiuni naturale și atracții culturale. Următoarea etapă presupune selecția destinațiilor finaliste, în special pe baza numărului de recomandări primite de la public și juriu. Ultima etapă, care decide câștigătorii Destinației Anului 2026, va avea loc în luna aprilie.
În perioada următoare, mai exact în intervalul 22 – 28 aprilie a.c., la Mănăstirea Pantocrator va avea loc un pelerinaj important pentru creștinii ortodocși. Va fi adusă spre închinare racla cu capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Mănăstirea Xenofont din Muntele Athos, pentru prima dată în România. Sunt așteptați să ajungă în Teleorman zeci de mii de pelerini din întreaga țară.
Din aceeasi publicatie - Exploziv News 24
Vremea se schimbă radical, în următoarele câteva zile! A fost emis și un cod galben de vreme rea
PNL Teleorman cere public ”colegilor de coaliție” social-democrați să desemneze un premier
Medicul accidentat de un posibil sinucigaș pe o șosea din Teleorman, se află în stare foarte gravă! În schimb, minora a scăpat doar cu câteva fracturi
INFORMARE: Se redeschide ștrandul din Alexandria! VEZI aici tarifele și cine beneficiază de reduceri
Peste 500 de intervenții au avut ambulanțierii teleormăneni în ultimele zile