Dezbatere pentru scoaterea păcănelelor și jocurilor de noroc din Alexandria
Întâlnirea va avea loc în sala de ședințe a Primăriei Alexandria, în data de 23 martie 2026, ora 12.00. Sunt invitați să participe atât cetățenii, cât și agenții economici, cu activitate în domeniu și nu numai.
Propunerea edilului Victor Drăgușin este de interzicere a organizării și exploatării activităților de jocuri de noroc în intravilanul municipiului Alexandria până la râul Vedea, cu excepția activităților jocurilor loto tradiționale aparținând Companiei Naționale “Loteria Română” SA și a operatorilor economici, care exploatează doar jocuri de pariuri sportive, autorizați conform legii. Concret dacă vor exista solicitări din partea operatorilor economici vor putea desfășura aceste activități doar dincolo de râul Vedea, nu și în interiorul municipiului.
În Alexandria funcționează, în prezent, un număr de 22 de agenții de pariuri sportive în cote fixe și aparate de jocuri de noroc și cinci cazinouri care au aparate de jocuri de noroc și terminale de pariuri sportive, autorizate de Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național al Jocurilor de Noroc.
Din aceeasi publicatie - Exploziv News 24
Vremea se schimbă radical, în următoarele câteva zile! A fost emis și un cod galben de vreme rea
PNL Teleorman cere public ”colegilor de coaliție” social-democrați să desemneze un premier
Medicul accidentat de un posibil sinucigaș pe o șosea din Teleorman, se află în stare foarte gravă! În schimb, minora a scăpat doar cu câteva fracturi
INFORMARE: Se redeschide ștrandul din Alexandria! VEZI aici tarifele și cine beneficiază de reduceri
Peste 500 de intervenții au avut ambulanțierii teleormăneni în ultimele zile