După divorț, îți poți păstra numele fără acordul fostului soț. Legea a fost adoptată în Parlament
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, un proiect de lege care schimbă regulile privind numele după divorț. Mai exact, foștii soți vor putea păstra numele dobândit în timpul căsătoriei fără să mai fie nevoie de acordul celuilalt partener.
Proiectul, inițiat de deputați USR și susținut și de PNL, merge acum la promulgare la preşedintele Nicuşor Dan.
Dispare obligația acordului și drumul în instanță
Modificarea adusă Codului Civil elimină o condiție care, până acum, crea frecvent blocaje.
În prezent, dacă unul dintre foștii parteneri vrea să păstreze numele dobândit prin căsătorie, are nevoie de consimțământul celuilalt. În lipsa acestuia, trebuie să meargă în instanță și să demonstreze că există motive temeinice.
Noua lege elimină acest pas.
Mai puțină birocrație, mai mult control personal
Deputata USR Pollyanna Hangan spune că schimbarea are efecte directe în viața de zi cu zi.
„Este o schimbare simplă, dar cu efect real: oamenii pot să-şi organizeze viaţa profesională şi personală fără complicaţii inutile, păstrând controlul asupra propriei identităţi. Fiecare persoană poate să-şi exercite acest drept în mod liber şi demn”, a declarat aceasta.
La rândul său, deputatul Iulian Lorincz a vorbit despre situațiile dificile în care ajung, în special, mamele.
„Identitatea nu poate depinde de bunăvoinţa sau, din contră, de şantajul emoţional al fostului partener. Mii de românce sunt puse astăzi în faţa unui paradox: dacă vor să aibă acelaşi nume cu copiii lor, au nevoie de acordul celui de care tocmai au divorţat. Mama trebuie să dovedească, la şcoală sau la spital, că este mama propriilor copii. Asta este mai mult decât birocraţie, este umilinţă. Şi asta am corectat prin votul de astăzi”, a spus el.
Noua regulă înseamnă și mai puține drumuri și costuri.
Fostele soții (dar nu numai) nu vor mai fi obligate să-și schimbe toate documentele - carte de identitate, pașaport, permis sau semnături electronice.
Divorțul devine mai simplu, inclusiv la notar
Eliminarea acordului asupra numelui permite folosirea mai ușoară a procedurilor de divorț în fața ofițerului de stare civilă sau a notarului.
Până acum, aceste variante erau posibile doar dacă foștii soți cădeau de acord inclusiv asupra numelui după divorț.
Impact și pentru românii din Diaspora
Modificarea rezolvă și o problemă frecventă pentru românii din străinătate.
În prezent, chiar dacă divorțul este pronunțat legal într-un alt stat, autoritățile române pot cere acordul fostului soț pentru recunoașterea numelui. Noua lege elimină acest obstacol.
Legea mai trebuie doar promulgată de președinte pentru a intra în vigoare.
Din aceeasi publicatie - Spotmedia
Cei 4 lideri ai fostei coaliții au semnat acordul pe legea salarizării. Bugetarii ne vor costa cu maxim 8 miliarde de lei în plus
Nicușor Dan Plays the “Free Electrons” Card Against Bolojan
Un an la Cotroceni. Sau cum a blocat Nicușor Dan țara
4 out of 10 Romanians believe that snap elections would be the best solution to the crisis – INSCOP
4 din 10 români cred că anticipatele ar fi cea mai bună soluție la criză- sondaj INSCOP