Gabriel Bulumac, noul director general al Romfilatelia
Teleormăneanul Gabriel Florin Bulumac a preluat, începând de joi, funcția de director general al Romfilatelia, cu un mandat strategic ce urmărește integrarea companiei în structura operațională a Poștei Române și repoziționarea acesteia ca un actor modern și competitiv pe piață.
„După 21 de ani de conducere continuă, Romfilatelia – filiala Companiei Naționale Poșta Română responsabilă de emiterea mărcilor poștale oficiale ale României – intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Începând cu 7 august 2025, Gabriel Florin Bulumac este numit director general, având ca obiectiv inițierea procesului de internalizare și repoziționare a companiei într-un context de piață modern și competitiv”, se arată într-un comunicat al Poștei Române.
Conform sursei citate, internalizarea Romfilatelia are în vedere integrarea acesteia într-un ecosistem mai coerent și eficient, prin reorganizare funcțională, optimizarea proceselor decizionale și alinierea la strategia corporativă a companiei-mamă. Scopul este crearea unei structuri administrative mai suple, capabile să răspundă prompt cerințelor pieței și schimbărilor din mediul cultural și economic actual.
„Romfilatelia are potențialul de a deveni nu doar un simbol cultural național, ci și un vector economic într-o viziune modernă. Prin internalizarea în Poșta Română, vom eficientiza utilizarea resurselor și vom deschide calea către noi parteneriate și piețe. Pe termen mediu, vizăm o transformare profundă, axată pe digitalizare, diversificare și atragerea unui public tânăr și internațional”, a declarat Gabriel Florin Bulumac.
Într-o postare pe Facebook, acesta a menționat: „Este esențial să punem capăt situației absurde care a persistat timp de 21 de ani între Compania Naţională Poşta Română și Romfilatelia. Din noua calitate de director general, îmi doresc să accelerez reintegrarea activității Romfilatelia în interiorul Poștei Române.
Numai anul trecut Romfilatelia a produs o pierdere de peste două milioane de lei, iar anul ăsta deja are o pierdere de peste un milion de lei în șase luni. În scurtul timp pe care îl am la dispoziție, trebuie să opresc pierderile și să eficientizez activitatea. Poșta Română trebuie să continue drumul bun pe care a reintrat”.
Cu o experiență de peste 12 ani în sectorul bunurilor de larg consum și 6 ani în cadrul Poștei Române, Gabi Bulumac a condus din 2021 Departamentul Clienți și Vânzări, obținând o creștere semnificativă a veniturilor prin atragerea de clienți importanți și relansarea unor parteneriate abandonate de peste un deceniu. Anterior, a fost timp de trei ani director al Sucursalei Fabrica de Timbre, unde a implementat tehnologii moderne și a modernizat procesele de producție, inclusiv prin dezvoltarea liniei de inserare automată și echipamente de tipar digital.
„Poșta Română, în calitate de acționar unic, susține această tranziție, parte a unui plan mai amplu de modernizare instituțională, integrare operațională și repoziționare strategică, având ca obiectiv transformarea companiei într-un jucător competitiv pe piețele europene și internaționale”, se mai arată în comunicat.
Gabriel Bulumac este și consilier județean din partea PNL Teleorman și a fost cel mai activ consilier local liberal al municipiului Alexandria în legislatura trecută.
Din aceeasi publicatie - Liber in Teleorman
Pomană în memoria lui Mircea Lucescu, în Teleorman. Răzvan Lucescu a împărțit mâncarea beneficiarilor
Doliu în lumea sportului: arbitrul Sorin Manea a încetat din viață
Anvelopare cu preț de construcție nouă la Spitalul Balaci. Cine sunt firmele care au câștigat contractul de 5.503.043 de lei
Cum să îți crești afacerea rapid: experții vin la BIZZ CONNECT Alexandria
O firmă PSD din Satu Mare a câștigat contractul pentru construirea unui pod în Teleorman, investiție de aproximativ 2 milioane de lei