PROBAȚIUNEA – 24 DE ANI ALĂTURI DE OAMENI
În data de 3 septembrie 2025, sistemul de probațiune din România sărbătorește 24 de ani de la înființarea ca serviciu public, aflat în subordinea Ministerului Justiției, coordonat de Direcția Națională de Probațiune și reprezentat la nivel local de 42 de servicii de probațiune.
În tot acest timp, probațiunea și-a dovedit importanța în sistemul de justiție penală, ca fiind singura alternativă la pedepsele privative de libertate, prin promovarea sancțiunilor și măsurilor comunitare, urmărindu-se valorificarea potențialului socio-economic al persoanelor care au săvârșit infracțiuni și prin determinarea adoptării de către acestea a unor comportamente pro-sociale, astfel încât să se mențină siguranța comunității.
Serviciul de Probațiune Teleorman, s-a aflat în permanență în topul serviciilor care au gestionat un volum mare de muncă. Pe parcursul anului 2024, au fost gestionate 1835 de dosare de probațiune și au fost întocmite 75 de referate presentențiale pentru minori și 67 de rapoarte cu rol de sesizare.
Activitățile serviciului de probațiune sunt complexe, având caracter interdisciplinar și vizează sprijinirea funcționarii justiției, creșterea gradului de siguranță în comunitate, prevenirea reiterării comportamentului infracțional și reabilitarea socială a persoanelor care au comis infracțiuni.
În derularea activităților, Serviciul de Probațiune Teleorman colaborează cu instituții publice din comunitate și organizații nonguvernamentale pentru coordonarea îndeplinirii obligațiilor impuse persoanelor supravegheate prin hotărârile judecătorești, respectiv: urmarea unui curs de pregătire școlară sau calificare profesională, urmarea unui program de reintegrare socială, prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, supunerea la unele măsuri de tratament, control și îngrijire medicală, urmarea unor cursuri de formare civică etc.
Una dintre obligațiile frecvent întâlnite aceea de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială. Acestea pot fi desfășurate atât individual, cât și ca programe de grup.
În anul 2024, au participat la programele de reintegrare 161 de beneficiari, dintre aceștia 152 au participat la programe organizate de serviciul de probațiune și 9 beneficiari, au participat la programe organizate exclusiv de parteneri ai serviciului.
Printre programele de grup amintim:
– „Drink and Drive”, care este un program de grup destinat persoanelor care au comis infracţiuni la regimul auto, în contextul consumului de alcool. Scopul constă în reducerea recidivei, prin producerea de schimbări la nivel cognitiv şi comportamental, precum şi îmbunătăţirea siguranţei rutiere prin scăderea numărului de victime ale accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool.
– „Dezvoltare de abilități sociale la persoane majore”, care are ca scop principal dezvoltarea competențelor interpersonale și a comportamentelor prosociale respectiv însușirea unor abilități prin intermediul unei instruiri intensive, în vederea evitării recidivei.
– „În siguranță la volan, stop accidentelor!”, care este un program de grup destinat persoanelor care au comis infracţiuni, la regimul circulației și se desfășoară în colaborare cu Serviciul Rutier și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman. Scopul programului este de a sprijini participanții să dezvolte atitudini favorabile respectării legislației rutiere, să conștientizeze factorii care îi predispun la comiterea de infracțiuni și să își dezvolte capacitatea de a exercita control asupra lor, astfel încât să reducă riscul de a recidivă. În anul 2024, un număr de 28 de persoane aflate în evidența serviciului de probațiune au participat la programul „În siguranță la volan, stop accidentelor!”, iar în primele 6 luni ale anului 2025, acestea au fost în număr de 32.
Prezentăm în continuare, impresiile beneficiarilor, așa cum au fost împărtășite după participarea la program:
„Participarea la acest program a avut o influență benefică asupra stării mele, pe lângă informațiile noi, legate de consumul de alcool. În urma programului schimbări considerabile au fost, în sensul că m-au făcut să privesc altfel lucrurile. Am întâlnit un prieten care, ca și mine nu demult, considera că nu e o problemă gravă să consumi alcool și apoi să urci la volan, i-am dat exemplul meu cu toate întâmplările nefericite.”
„Am învățat ce înseamnă și câte probleme grave poate aduce conducerea sub influența băuturilor alcoolice. Pe parcursul programului am renunțat la consumul de alcool total.”
„Mi-a plăcut faptul că ni s-au adus foarte multe informații utile, din care pe viitor voi avea de câștigat. A fost util tot ce am învățat, totul petrecându-se într-un mediu plăcut. Am învățat câțiva prieteni care tocmai și-au luat permisul, iar ei nu cunoșteau anumite noțiuni.”
În încheierea aceste prezentări, dat fiind prilejul aniversar, dorim să îi sărbătorim pe consilierii de probațiune ca forță motrice a acestui sistem și să mulțumim colaboratorilor noștri pentru sprijinul acordat în promovarea valorilor precum responsabilitatea față de propriile acțiuni, respectarea prevederilor legale și creșterea siguranței în comunitate.
Din aceeasi publicatie - Actualitatea de Teleorman
La Roșiori de Vede, sărbatoarea locală înlocuită cu Zilele județului Teleorman
La Casa de Pensii Teleorman începe distribuirea biletelor de tratament din prima serie
A crescut numărul celor care au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma conflictelor și agresiunilor fizice
Programul de colectare a deșeurilor în perioada Sărbătorilor Pascale
Campanie de colectare a deșeurilor voluminoase în județul Teleorman, în perioada 23 martie – 8 aprilie 2026