Conflict spontan într-un magazin. 4 persoane au fost reținute – VIDEO
Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești au dispus reținerea a trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 21 și 43 de ani, cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 00:30, în timp ce se aflau la un magazin din comuna Necșești, pe fondul unui conflict spontan, aceștia ar fi agresat fizic un bărbat, de 39 de ani.
Persoana vătămată a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
La data de 5 octombrie a.c., în urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de doi bărbați, de 25 și 43 de ani.
Astăzi, 6 octombrie a.c., a fost dispusă măsura reținerii față de un bărbat, de 21 de ani și o femeie, de 31 de ani.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
Din aceeasi publicatie - Liber in Teleorman
Pomană în memoria lui Mircea Lucescu, în Teleorman. Răzvan Lucescu a împărțit mâncarea beneficiarilor
Doliu în lumea sportului: arbitrul Sorin Manea a încetat din viață
Anvelopare cu preț de construcție nouă la Spitalul Balaci. Cine sunt firmele care au câștigat contractul de 5.503.043 de lei
Cum să îți crești afacerea rapid: experții vin la BIZZ CONNECT Alexandria
O firmă PSD din Satu Mare a câștigat contractul pentru construirea unui pod în Teleorman, investiție de aproximativ 2 milioane de lei