Șoferul care a provocat accidentul dintre localitățile Brânceni și Smârdioasa a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore
Mort de beat, cu alcoolemie 1,34, a provocat accidentul între Brânceni și Smârdioasa și a încercat să fugă. Un accident rutier s-a produs între localitățile Brânceni și Smârdioasa, implicând trei autoturisme si patru persoane. Două persoane au fost asistate medical la fața locului, iar alte două au fost transportate la Spitalul de Urgență Alexandria, fiind în stare gravă.
Șoferul care a provocat accidentul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o alcoolemie de 1,34 g/l. Ulterior, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice. După producerea coliziunii, șoferul a încercat să părăsească locul accidentului, fiind oprit de persoane aflate în zonă până la sosirea polițiștilor.
La intervenție au participat pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria, cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ Teleorman.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările exacte ale accidentului, iar șoferul vinovat a fost reținut pentru 24 de ore.
Din aceeasi publicatie - Impact News 24
A vrut să-și ardă de viu rivalul în dragoste! Bărbat din Teleorman, trimis în judecată pentru tentativă de omor
Comunicat de presă PNL: PSD, acuzat că menține România într-o criză politică fără soluții
VIDEO Teroare pe E70: minor urmărit de polițiști după o cursă nebună cu peste 200 km/h. Polițiștii au tras foc de armă pentru a-l opri
Fetița de 5 ani și femeia rănite în accidentul mortal de pe DN 52, au fost transferate la spitale din București
Urmărire periculoasă pe E70, „drumul morții”: șofer fără permis și cu numere false, căutat de polițiști