Ziua Armatei Române, marcată la Alexandria printr-o ceremonie militară și religioasă

AcasăStiriZiua Armatei Române, marcată la Alexandria printr-o ceremonie militară și religioasă
Stiri 15 cititori acum
Liber in Teleorman
Publicat: 27-10-2025, 10:00:19
👁️ 153
Teleormanul Nou

Ziua Armatei Române, marcată la Alexandria printr-o ceremonie militară și religioasă

Cu prilejul sărbătoririi „Zilei Armatei României”, în municipiul Alexandria a avut loc, sâmbătă dimineață, o ceremonie militară și religioasă desfășurată la „Monumentul Eroilor din al Doilea Război Mondial”. Evenimentul a fost organizat de Instituția Prefectului – Județul Teleorman, Consiliul Județean Teleorman, Primăria Municipiului Alexandria, Consiliul Local Alexandria, Episcopia Alexandriei și Teleormanului și Garnizoana Alexandria.

Ceremonia, care a debutat la ora 10.00, a reunit reprezentanți ai autorităților publice județene și locale, ai grupurilor parlamentare, precum și ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor. De asemenea, au fost prezenți membri ai filialelor partidelor politice, ai operatorilor economici, sindicatelor, organizațiilor neguvernamentale, ai filialei Asociației Veteranilor de Război, ai asociațiilor cadrelor militare în rezervă și în retragere, precum și reprezentanți ai revoluționarilor din decembrie 1989.

Manifestarea a fost onorată și de participarea numeroșilor cetățeni din municipiul Alexandria și din întreg județul Teleorman, care au venit să aducă un omagiu eroilor căzuți pentru apărarea patriei.

După intonarea Imnului Național al României și oficierea slujbei religioase în memoria eroilor neamului, au fost depuse coroane de flori la monumentul dedicat acestora.

Ziua Armatei României este celebrată, în fiecare an, la 25 octombrie, dată care marchează eliberarea ultimei localități românești de sub ocupație străină în anul 1944 – orașul Carei. Această zi reprezintă un simbol al curajului, devotamentului și sacrificiului militarilor români din toate timpurile.

Sursă foto: Elmira Vladu
🔗 Citește sursa originală