Percheziție în Teleorman, în dosarul exploziei din Rahova. Poliția Română desfășoară opt descinderi la nivel național
În această dimineață, Poliția Română, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, desfășoară opt percheziții domiciliare la persoane fizice și juridice, în cadrul dosarului penal deschis în urma exploziei produse în cartierul Rahova din Capitală.
Potrivit anchetatorilor, patru dintre percheziții au loc în municipiul București, două în județul Ilfov, iar câte una în județele Prahova și Teleorman.
Acțiunile vizează ridicarea de documente și unități de stocare a datelor, pentru continuarea cercetărilor privind împrejurările în care s-a produs explozia. După finalizarea descinderilor, șase persoane urmează să fie conduse la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru audieri.
Potrivit unor surse judiciare, primele descinderi în cazul exploziei din Rahova ar avea loc atât la sediul companiei Distrigaz, cât și la o firmă privată care ar fi avut legături cu lucrările efectuate în zonă.
Explozia din Rahova, produsă la sfârșitul lunii septembrie, a avut consecințe grave și a declanșat o amplă anchetă privind cauzele și eventualele neglijențe care ar fi putut duce la producerea incidentului.
The post Percheziție în Teleorman, în dosarul exploziei din Rahova. Poliția Română desfășoară opt descinderi la nivel național appeared first on ImpactNews24.
Din aceeasi publicatie - Impact News 24
Un garaj și două autoturisme au ars într-o gospodărie din Lăceni
A vrut să-și ardă de viu rivalul în dragoste! Bărbat din Teleorman, trimis în judecată pentru tentativă de omor
Comunicat de presă PNL: PSD, acuzat că menține România într-o criză politică fără soluții
VIDEO Teroare pe E70: minor urmărit de polițiști după o cursă nebună cu peste 200 km/h. Polițiștii au tras foc de armă pentru a-l opri
Fetița de 5 ani și femeia rănite în accidentul mortal de pe DN 52, au fost transferate la spitale din București