Un autocamion care transporta gunoi menajer a ars ca o torță în această după-amiază, pe unul dintre cele mai circulate drumuri din România, respectiv DE 70, între localitățile Văceni și Vitănești.
Din fericire, atât șoferul, cât și pasagerii au observat la timp că de sub capotă iese fum, reușind astfel să se salveze. În primul autoturism care a oprit să vadă ce se întâmplă, se afla un tânăr agent de poliție care lucrează de patru luni la Poliția orașului Videle, Biroul de Ordine Publică. Este vorba de Andrei Gavănescu, care tocmai își încheiase tura și se întorcea la domiciliu în Alexandria. Nu a ezitat nicio clipă să oprească și să vadă dacă cineva are nevoie de ajutor. După ce s-a asigurat că nu sunt victime, polițistul a oprit traficul și a așteptat apoi sosirea colegilor săi și a forțelor de intervenție. Îl felicităm pe tânărul agent, care a dat dovadă de spirit civic și altruism, așa cum de altfel ar trebui să facă toți cei angajați în slujba cetățenilor.
Biroul de presă al ISU Teleorman a transmis că incendiul a pornit de la un scurtcircuit la bloculmotor și că în momentul în care echipajul de pompieri a ajuns la fața locului, focul se manifesta generalizat la întreg autocamionul.
Traficul pe una dintre cele mai aglomerate șosele din Teleorman a fost blocat, însă după câteva zeci de minute, circulația s-a reluat în condiții normale.