La fața locului, pe strada Ion Creangă din Alexandria, s-au deplasat polițiștii din municipiu. Aceștia au constatat faptul că în accident au fost implicate trei autovehicule.
Oamenii legii au constat faptul că, în timp ce o tânără de 20 de ani, din municipiul Alexandria, județul Teleorman, conducea un autoturism pe strada Ion Creangă, din municipiul Alexandria, ar fi acroșat 2 autoturisme staționate. În urma evenimentului, au rezultat doar pagube materiale.
„Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0.22 mg/l alcool pur în aerul expirat și cu aparatul Drugtest, rezultând faptul că aceasta se afla sub influența substanțelor psihoactive, fapt pentru care a fost condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Teleorman.
Pe lângă sancțiunea contravențională, tânăra s-a ales și cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.