Două persoane au ajuns la spital sâmbătă după amiază, în urma unui grav accident de circulație produs, între două autoturisme, pe raza localității Brânceni. Potrivit ISU Teleorman, cele două victime, conștiente și cooperante, neîncarcerate, cu diferite traumatisme, au primit primul ajutor de la echipajele medicale ale SAJ Teleorman și au fost transportate la spital.
IPJ TELEORMAN:
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției, în cazul unui accident de circulație produs în ziua de 25 mai a.c., pe DN 51, în localitatea Brânceni.
În timp ce un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Alexandria, conducea un autoturism pe DN 51, în localitatea Brânceni, din cauze și în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 32 de ani, din comuna Izvoarele, județul Teleorman, după care primul conducător auto ar fi părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției.
În urma impactului a rezultat rănirea celui de al doilea conducător auto și a pasagerului din același autovehicul (femeie, 27 de ani), aceștia necesitând îngrijiri medicale.
Ca urmare a verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că bărbatul de 38 de ani, din Alexandria, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.