× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 
alege dreapta unita

Achiziții “de urgență” la Primăria Alexandria: aparat de cafea, fierbător și cuptor cu microunde

Liber in Teleorman • 14-04-2020, 23:00:16 • 653 vizualizari
 

Starea de urgență ar trebui, la nivel practic, să adapteze cheltuielile pe care autoritățile publice le fac în perioada pandemiei la nevoile reale ale comunităților locale. Cu alte cuvinte, dacă în vremuri normale, mai e loc de cumpărat niște căști colorate sau niște selfie stick-uri din bani publici, în pandemie normală ar fi exclusiv achiziția de lucruri necesare rezolvării crizei. Și totuși, instituțiile publice din Teleorman înțeleg destul de greu că situația e gravă și continuă să se comporte ca și cum ar avea garanția unei vieți normale în perioada imediat următoare. Ceea ce, trebuie s-o recunoaștem, e o inepție. Cu alte cuvinte, toate resursele publice în perioada stării de urgență ar trebui să fie orientate către remedierea efectelor pandemiei. La Primăria Alexandria, asta nu se întâmplă, iar instituția publică achiziționează în continuare vechile obiecte ciudate cu care ne-am obișnuit deja. Reiterăm faptul că, prezentând aceste achiziții, nu ne interesează în mod deosebit valoarea lor. Ci gestul…

Astfel, pe data de 9 aprilie, în plină stare de urgență, Primăria Alexandria căuta în Sistemul Electronic de Achiziții Publice niște oferte pentru electrocasnice. Vorbim despre un aparat de cafea, un fierbător și un cuptor cu microunde digital. Ne putem imagina cu ușurință la ce folosesc aceste obiecte, dar e greu de înțeles de ce, în plină pandemie, autoritatea publică e mai interesată de preparat cafele și de încălzit mâncare decât de achiziția de măști sterile pentru populația pe care o obligă să poarte măști, sub amenințarea sancțiunii. Desigur, primarul Drăgușin Victor va avea din nou o reacție, menținând că obligativitatea purtării măștii sterile e fake news, uitând să specifice că el face mai rău sănătății publice, obligând oamenii orașului să poarte măști improvizate acasă, măști care devin veritabile culturi de bacterii.

Revenind la achizițiile prioritare în stare de urgență, mai notăm faptul că aparatul de cafea costă 202 lei, fierbătorul 132 de lei, iar cuptorul cu microunde 224 lei. După postarea anunțurilor în SEAP, ofertele nu au întârziat să apară și, la numai o zi mai târziu, problema era ca și rezolvată. Prețul e, de data aceasta, unul decent, însă din nou specificăm faptul că aici e vorba de gest, nu de sumă.

 
 
Continuare pe Liber in Teleorman » Articole Liber in Teleorman »
 
Achiziții Urgență Primăria Alexandria Aparat Fierbător Cuptor Microunde