Au mai rămas 10 zile până la alegerile din 9 iunie și toată țara este preocupată de alegerile locale, dar foarte puțin, poate prea puțin, se vorbește despre alegerile europarlamentare.
La nivelul județului Teleorman, absolut nimeni nu discută despre viitorii europarlamentari, care vor reprezenta interesele naționale și europene.
Fapt pentru care am decis să vă informăm cu privire la importanța acestora.
Parlamentul european este o formă de organizare apropiată de cea a unei țări.
Deciziile luate la nivelul Uniunii Europene au efect asupra tuturor țărilor membre.
Ca exemplu, să înțeleagă toată lumea, gândiți-vă la România. Parlamentul este Uniunea Europeană, iar județele reprezintă țările membre UE. Fiecare decizie luată la nivelul parlamentului influențează în bine sau rău toate județele din țară. Așa este și în parlamentul european. Deci, trebuie să avem foarte multă grijă pe cine trimitem în Parlamentul European să ne reprezinte și să ne asigurăm că se iau cele mai bune măsuri, astfel încât România să beneficieze sub o formă adaptată la nevoile reale din țară.
Dacă nu ne interesează alegerile europarlamentare, riscăm ca măsurile luate în Parlamentul European să fie disproporționate cu nevoile noastre.
Așadar, avem nevoie de oameni pregătiți, cu studii, experiență și vorbitori, cel puțin decent, de o limbă străină.
De ce este obligatoriu să avem europarlamentari pregătiți? Pentru că niciun europarlamentar nu va putea apăra interesele României, dacă nu este capabil să poarte un dialog cu ceilalți europarlamentari din țările membre. Fiecare decizie ține de abilitatea de a se alătura unui grup politic și de a convinge acel grup să îisusțină propunerile, în beneficiul României.
Bineînțeles că și europarlamentarul român va trebui să sprijine ulterior inițiativele acelui grup.
România este uneori afectată de unele măsuri luate la nivel UE și pentru că mulți dintre europarlamentari, pe care noi i-am trimis acolo, nu au fost capabili să se impună.
Da, România a trimis în parlamentul european doar niște nulități. Asta pentru că partidele politice, în special PSD și PNL, au pus pe liste doar obligații de partid, nu oameni cu studii și viziune, care să meargă acolo și să negocieze măsuri pentru binele nostru.
Un lucru de care trebuie să țineți cont este faptul că europarlamentarii, la rândul lor, fac parte din grupuri europene, adică partide politice la nivelul Uniunii. Deci, cei care iau deciziile sunt partidele cu majoritate.
Vom prezenta în următoarea perioadă, în limita timpului disponibil, partidele pe care noi le considerăm relevante pe scena politică, iar voi decideți dacă acele partide merită să vă reprezinte în parlamentul european.
În ce măsură pot influența europarlamentarii români deciziile luate la nivel UE, conform nivelului de pregătire și abilităților de negociere?
Vom vedea, zise orbul