Consilierul județean Florică Mara a pus-o de un nou tun în valoare de peste 40 de miliarde lei vechi, de data aceasta, cu ajutorul unui primar "penal", proaspăt trecut în tabăra pesedistă.
Primarul campion la dosare penale, Vică Tăbărana, a depus, în luna noiembrie 2022, un proiect de "modernizare și asfaltare a străzilor comunale", prin proiectul național de "subminare a economiei naționale", Anghel Saligny.
De ce susținem asta? Pentru că acei bani, destinați investițiilor, ajung numai la anumite firme de casă ale celor două partide care au sărăcit această țară, PNL și PSD, iar proiectele sunt de proastă calitate, sau existente doar pe hârtie.
Un exemplu concret este cel al lui Florică Mara, om care s-a îmbogățit pe zece generații de când s-a apropiat de politică.
Recent, acesta a pus-o de încă o combinație demnă de talentul lui "doftoricesc", cu girul edilului Vică Tăbărana.
Astfel că, la data de 12.05.2023, au fost desemnate două firme pentru a duce la bun sfârșit proiectul depus prin Anghel Saligny.
De obicei, la proiecte de mare amploare se înscriu mai multe firme, pentru ca proiectul să fie finalizat în termen. Doar că, în cazul de față, cele două firme câștigătoare sunt MARA PROD COM SRL și HORECA CONSULTING SRL, ambele fiind în subordinea "Excelentului" Florică Mara.
Dacă prin firma MARA PROD COM SRL acesta a câștigat contracte în valoare de peste 14.000.000 de euro, în ultimii 5 ani, firma HORECA CONSULTING SRL face primii pași în lumea banilor publici.
Ca să vedeți cât de gurmanzi sunt acești "criminali economici" la bani nemunciți, au aranjat lucrurile astfel încât suma de 4.674.857 RON să fie împărțită echitabil pentru buzunarul lui nea' Florică și, ulterior, al partidului de suflet, PSD. Cum ar veni, acesta a luat și cu stânga și cu dreapta.
Dar, pe lângă acest contract, cel mai consistent din ultimii 5 ani pe care l-a avut primăria, mai există încă o combinație la mijloc.
În urmă cu puțin timp, Primăria Moșteni a alocat bani, din bugetul local, pentru a decoperta și a turna piatră pe străzile care urmează să fie asfaltate de Mara, lucrările fiind executate de firma AGRICOL COM SRL, patronată de un apropiat al primarului.
Ce rost mai avea cheltuirea banilor pentru pietruirea străzilor, dacă sunt deja prevazute în proiect, iar firmele lui Mara urmează să execute proiectul?
Explicația, Mara va turna doar stratul de asfalt și nu va mai fi nevoie, practic, să decoperteze și să pietruiască străzile, pentru a face stratul de fundație, deoarece a făcut-o, superficial, firma de casă a lui Tăbărana. Astfel, banii, pe care Mara i-ar fi dat pe nisip și piatră, sunt profit curat pentru firmele lui Mara, bani care se vor concretiza în parandărăt către PSD și primarul comunei, Vică Tăbărana.
Ceva ne spune că această practică, de a fenta regulamentele proiectului, este răspândită la un nivel mult mai larg în Teleorman și vom investiga aceste aspecte.
Ca să nu mai spunem că Mara, în ultimii 5 ani, a câștigat de 5 ori suma cheltuită de primăria Moșteni, în aceeași perioadă de timp, pentru diferite achiziții.
Iată, deci, cum sunt deturnați banii pentru proiectele de investiții, iar peste 2-3 ani vedem cum proiectele efectuate se degradează și se transformă în adevărate pericole pentru plătitorii de taxe și impozite. Exemplele sunt multe și au fost mediatizate de-a lungul anilor. De exemplu, la podul din Piatra Neamț care a căzut și a cărui investiție a costat peste 80 de miliarde (lei vechi), s-a dovedit că s-a făcut rabat de la materialele prevazute în proiect.
Ținem să mulțumim, pe această cale, celor care ne sprijină financiar, ajutându-ne astfel să putem continua investigațiile.
Vă invităm și pe voi să sprijiniți activitatea noastră, pentru că numai de la noi veți afla cine subminează economic acest județ.
Continutul nostru este gratuit, dar dacă doriți să sprijiniți activitatea noastră, ne puteți ajuta cu o sumă modică pe contul pe patreon https://www.patreon.com/globalteleorman
Deși aveți acces gratuit la publicația noastră, investigațiile pe care le desfășurăm necesită bani, timp și informare amănunțită.
O presă independentă depinde exclusiv de sprijinul cititorilor.
Vă mulțumim!