Stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor calificat și îndepărtarea pericolelor pentru cetățeni au fost principalele misiuni derulate de către pompierii militari teleormăneni, în acest sfârșit de săptămână.
Dintre cele 77 de intervenții, 58 au fost ale echipajelor SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu probleme medicale grave, 9 au fost pentru stingerea incendiilor, dintre care șapte izbucnite la locuințele cetățenilor, unul la o anexă gospodărească și un incendiu de autoturism, un eveniment rutier, produs pe DN 65E, pe raza localității Troianul, rezultat cu două victime, 7 intervenții pentru îndepărtarea țurțurilor de gheață de la acoperișurile unor imobile, care puteau pune în pericol viața cetățenilor, o misiune pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și o intervenție în sprijinul semenilor, pasageri ai unui tren personal, rămași în Halta CFR Ciolpani, din cauza unei defecțiuni la locomotivă.
În ultimele 24 de ore, pompierii militari teleormăneni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a trei incendii de locuințe, care au avut în comun cauza probabilă de izbucnire – coșul de fum.
Primul eveniment a avut loc în localitatea Băcălești, în seara zilei de ieri, 23 februarie, în jurul orei 18.58, când proprietarul a solicitat intervenția pompierilor militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede. Până la sosirea salvatorilor, care au ajuns cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, focul distrusese circa 6 mp din tavanul unei camere de locuit și astereala acoperișului, din jurul coșului de fum, existând risc de extindere a incendiului la întregul imobil.
Colegii noștri au reușit să localizeze și să lichideze focul în limitele găsite, în aproximativ o oră, fără a fi înregistrate alte pagube materiale. Valoarea bunurilor salvate a fost estimată la peste 60000 de lei, reprezentând restul casei de locuit, iar cea a pagubelor la suma de 6000 de lei.
Cel de al doilea incendiu de locuință, observat și anunțat în această dimineață, în jurul orei 05.14, a izbucnit în localitatea Scrioaștea. Intervenția rapidă a pompierilor militari roșioreni, cu două autospeciale de stingere de mare capacitate și o ambulanță SMURD, a condus la limitarea pagubelor și salvarea casei de locuit. Au ars ori au fost deteriorate camera în care se afla centrala termică a locuinței, pe circa 12 mp și acoperișul casei, realizat din astereală din lemn și tablă, pe circa 10 mp. Valoarea pagubelor a fost apreciată la suma de 10000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 65000 de lei.
Din păcate, la Bujoru, în jurul orei 05.27, pompierii militari din cadrul Detașamentului Zimnicea, care au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au găsit focul generalizat la acoperișul unei locuințe, pe circa 100 mp și la tavanele din mai multe camere, pe circa 40 mp, cu pericol de distrugere a întregului imobil.
Salvatorii noștri, prin dispozitivul de intervenție realizat, au reușit să localizeze și să lichideze incendiul în limitele găsite, în aproximativ două ore. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 50000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 130000 de lei.
Azi-noapte, în jurul orei 23.34, pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria au fost alertați pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de izbucnirea unui incendiu în gospodăria unui cetățean din satul Siliștea, comuna Vitănești, cu pericol de extindere la casa de locuit.
Sosiți rapid la locul menționat de apelant, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pompierii militari alexăndrineni au constatat că focul se manifesta la o anexă, pe o suprafață de circa 20 mp, în care se aflau aproximativ 150 kg de lemne și 100 kg de tulpini de porumb, precum și la elementele de tâmplărie ale acesteia, cu posibilitate de extindere la casa de locuit.
Incendiul a fost stins în limitele găsite, în aproximativ o oră, fiind salvate bunuri materiale estimate la peste 35000 de lei, în timp ce pagubele au fost apreciate la suma de 5000 de lei.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit că evenimentul s-a produs din cauza jarului nestins, care a fost depozitat pe timpul nopții lângă materialele combustibile ale anexei gospodărești.
Pentru prevenirea unor evenimente precum cele menționate mai sus, reamintim cetățenilor următoarele măsuri specifice sezonului rece: