Un bărbat din comuna Călinești, județul Teleorman, a fost trimis în judecată și se află în arest preventiv, după ce ar fi încercat să își incendieze rivalul în dragoste chiar în fața locuinței acestuia.
Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, individul este acuzat de tentativă la omor calificat, tentativă la distrugere prin incendiere și amenințare.
Anchetatorii spun că, pe 22 martie 2026, bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a mers la locuința victimei având asupra sa un bidon cu benzină și un dispozitiv incendiar improvizat. Conflictul dintre cei doi ar fi pornit de la relația sentimentală dintre victimă și fosta concubină a inculpatului.
Ajuns în fața casei, în timp ce victima repara un tractor, inculpatul ar fi aruncat de mai multe ori benzină asupra acesteia, apoi a aprins dispozitivul incendiar și l-a aruncat în apropierea bărbatului. Benzina a luat foc instant, iar flăcările s-au extins pe o suprafață mare.
Potrivit procurorilor, pantalonii și încălțămintea victimei au luat foc, însă bărbatul a scăpat fără răni.
Totodată, anchetatorii au stabilit că, înainte de atac, inculpatul și-ar fi amenințat fosta concubină și pe actualul partener al acesteia, spunând că îi va omorî.
Prin rechizitoriul din 11 mai 2026, procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpatului, aflat în arest preventiv.
Ne găsești și pe Facebook, TikTok, Instagram și YouTube.
Din aceeasi publicatie - Impact News 24
Contract semnat pentru modernizarea DJ 703. Aproape 70 de kilometri de drum vor fi reabilitați în Teleorman
Ce transmit polițiștii referitor la scandalul din Pădurea Vedea. Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore
Scandal violent în Pădurea Vedea din Alexandria. Trei indivizi cu bâte au atacat un tânăr, apoi tensiunile s-au mutat la Poliție
Tragedie în Bragadiru. Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor
Oroare în Teleorman. Doi adolescenți, reținuți după ce ar fi obligat doi copii la acte sexuale orale
Adolescent de 17 ani, găsit mort pe E70. Polițiștii încearcă să stabilească dacă a fost accident sau gest intenționat
Stiri - Impact News 24
Adrian Gâdea: “Noi demersuri privind modernizarea drumurilor județene”
Victor Drăgușin îl propune pe Adrian Ionuț Gâdea pentru titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Alexandria
Au bătut un bărbat și au tras asupra lui cu un pistol. Doi tineri, reținuți în Teleorman
Un bărbat, găsit inconștient pe stradă de jandarmi, la Roșiori de Vede
Codul Roșu de caniculă a amânat proba la Matematică și Istorie de la Bacalaureat
Cinci morți și sute de urgențe în doar trei zile, în Teleorman