Ieri, 30 septembrie a.c., în intervalul orar 17:00–20:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, împreună cu polițiști ai Biroului Județean de Poliție Trasporturi Teleorman, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman, au desfășurat, în orașul Videle și zona arondată, o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea climatului de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de disciplină rutieră.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 18.000 de lei.
De asemenea, au fost legitimate 97 de persoane și verificate 81 de autovehicule, iar polițiștii au reținut 2 permise de conducere și 9 certificate de înmatriculare.
Totodată, au fost efectuate 51 de testări cu aparatul etilotest și 6 testări pentru depistarea consumului de substanțe interzise.
La acțiune a fost angrenat și un echipaj canin, pentru depistarea substanțelor interzise.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, polițiștii acționând constant pentru prevenirea faptelor antisociale și reducerea riscului rutier.
Polițiștii recomandă cetățenilor să respecte legislația în vigoare, să manifeste responsabilitate în spațiul public și în trafic și să coopereze cu autoritățile pentru menținerea climatului de ordine și siguranță.
Din aceeasi publicatie - Liber in Teleorman
Accident grav în Brânceni. Un bărbat a murit după ce mașina s-a răsturnat FOTO
ISU Teleorman: 29 de situații de urgență, dintre care un incendiu cu victimă
GALA EXCELENȚEI ÎN EDUCAȚIE, la Alexandria – Ediția a V-a
Programările și oficierile de căsătorii se suspendă temporar la Alexandria
„Mă mut la mama”, comedie despre iubire și familie, la Alexandria
Anunț mediu TLC Shutters SRL
Stiri - Liber in Teleorman
Trei zile de foc pentru pompierii teleormăneni
Polițist de 24 de ani din Teleorman, mort într-un accident rutier în Ialomița. Era detașat la Hârșova
Poezie, iubire și memoria lui Zaharia Stancu, la Turnu Măgurele
Ziua Animalelor, marcată la Videle. Polițiștii au discutat cu elevii despre protecția și îngrijirea patrupedelor
30 de ani fără o investiție. Terenul de sport de la „Constantin Noica” Alexandria, plin de gropi și iarbă – FOTO
Câți bani câștigă bugetarii din Primăria Alexandria – Salariu de 12.714 lei net pentru primar