Bărbat reținut după ce și-ar fi hărțuit soția și ar fi amenințat că incendiază locuințele copiilor

Acasă › Stiri › Bărbat reținut după ce și-ar fi hărțuit soția și ar fi amenințat că incendiază locuințele copiilor
Stiri 6 cititori acum
Ziarul Mara
Publicat: 28-04-2026, 10:00:22
📷 2 fotografii 👁️ 312
Bărbat reținut după ce și-ar fi hărțuit soția și ar fi amenințat că incendiază locuințele copiilor

Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Crângu desfășoară cercetări într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de încălcare a ordinului de protecție și șantaj.

Potrivit informațiilor obținute în urma investigațiilor, în perioada 6 februarie – 24 aprilie 2026, un bărbat ar fi încălcat măsurile impuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa, continuând să își contacteze soția. Acesta i-ar fi trimis în mod repetat mesaje și ar fi apelat-o prin intermediul platformelor de socializare, încălcând astfel interdicțiile stabilite de instanță.

Mai mult decât atât, în intervalul 20–21 aprilie 2026, bărbatul este suspectat că ar fi recurs la șantaj. Concret, acesta ar fi amenințat-o pe femeie că va incendia două imobile aparținând copiilor lor, în cazul în care nu îi va oferi o sumă de bani.

Pe numele suspectului era deja emis un ordin de protecție încă din data de 6 februarie 2026 de către Judecătoria Zimnicea.

În baza probelor administrate în cauză, polițiștii au dispus reținerea bărbatului, urmând ca acesta să fie prezentat autorităților competente pentru luarea măsurilor legale.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, în vederea stabilirii întregii situații de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun.

Mircea OLTEANU

Despre autor

🔗 Citește sursa originală
Publicitate Teleormanul Nou
Ai o afacere în Teleorman?
Promovează-ți afacerea pe Teleormanul Nou și ajungi la cititorii din județ.
Cere oferta pe WhatsApp →
Publicitate Teleormanul Nou
Ai nevoie de un site??
Site-uri de prezentare, magazine online, bloguri și portaluri de știri. Optimizate pentru mobil, Google și administrare simplă. Suport tehnic rapid.
Cere oferta pe WhatsApp →