Judeţul Teleorman a primit suma de 4.593.000 de lei pentru finanţarea serviciilor sociale şi plata cheltuielilor curente la centrele de bătrâni
Guvernul a decis, la propunerea Ministerului Dezvoltării, alocarea sumei de 319,5 milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale din 40 de judeţe. Suma va fi utilizată pentru finanţarea serviciilor sociale din sistemul de protecţie a copilului, a măsurilor de protecţie de tip centre de zi şi centre rezidenţiale pentru persoane adulte cu dizabilităţi şi a cheltuielilor curente ale căminelor pentru persoane vârstnice, până la sfârşitul anului 2025. Confom documentului, judeţul Teleorman a primit suma de 4.593.000 de lei. Ce mai mare parte, de 3.353.000 de lei este destinată serviciilor sociale din sistemul de protecţie a copilului, 1.013.000 de lei pentru măsuri de protecţie de tip centre de zi şi centre rezidenţiale pentru persoane adulte cu handicap iar restul, de 227.000 de lei, vizează cheltuieli de funcţionare ale căminelor pentru persoane vârstnice şi a unităţilor de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice. Fondurile au fost alocate la solicitarea consiliilor judeţene şi pe baza unei analize coordonate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.
”Prin această măsură, răspundem solicitărilor autorităţilor judeţene şi contribuim la menţinerea funcţionării serviciilor sociale esenţiale la nivel local, asigurând protecţia categoriilor vulnerabile şi stabilitatea sistemului public de asistenţă socială. Ministerul Dezvoltării rămâne, astfel, partenerul autorităţilor locale în sprijinirea comunităţilor şi protejarea celor mai vulnerabili membri ai societăţii”, a precizat ministrul Cseke Attila.
Din aceeasi publicatie - Informatia de Teleorman
Centrele de Relații cu Utilizatorii Distribuție Oltenia vor avea program special de 1 Iunie
Patru permise reținute și amenzi de 31.000 de lei, în urma acțiunii desfășurată în sistem „RELEU”, pe drumurile din Teleorman
În primele 4 luni ale anului, finanţiştii teleormăneni au colectat suma de 679,70 milioane lei
Comuna Piatra a primit peste 520.000 de lei pentru plata unor investiții finanțate prin PNRR- Componenta 10
Distribuție Oltenia: LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 25.05.2025 – 31.05.2026 – TELEORMAN