În continuarea comunicatului de presă din data de 24.03.2026, Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 11.05.2026 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat(C.E), pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat (cu premeditare și prin cruzimi), tentativă la distrugere prin incendiere și două infracțiuni de amenințare.
Din materialul probator administrat a rezultat că:În data de 22.03.2026, în jurul orei 16:50, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a plecat de la locuința sa din com. Călinești, jud. Teleorman, către locuința persoanei vătămate din aceeași comună, între inculpat și persoana vătămată existând o stare conflictuală mai veche, victima fiind actualul concubin al fostei concubine a inculpatului, conflictul având la bază această relație sentimentală. În momentul în care a plecat de acasă către locuința persoanei vătămate, inculpatul ținea într-o mână un bidon din plastic, de 5 litri, ce conținea lichid inflamabil(benzină), și în cealaltă mână un dispozitiv incendiar improvizat (o sticlă de 0,5 litri din sticlă, ce conținea benzină), și care avea înfiptă în zona gâtului o bucată de material textil/hârtie, pe post de fitil). Ajungând lângă persoana vătămată, care efectua lucrări de reparații la un tractor amplasat pe spațiul public din fața locuinței sale, inculpatul a aruncat de câteva ori benzină din bidonul de plastic înspre aceasta, apoi a aprins cu o brichetă fitilul dispozitivului incendiar improvizat și a aruncat obiectul înspre sol, în apropierea persoanei vătămate. Sticla s-a spart la contactul cu solul sau tractorul, iar conținutul său s-a aprins, arzând cu flacără puternică pe o suprafață relativ mare. În acest context, inculpatul a mai aruncat de câteva ori cu lichid din bidonul de 5 litri înspre persoana vătămată. Deși pantalonii și încălțămintea persoanei vătămate au luat foc, aceasta nu a suferit leziuni traumatice. Totodată, anterior săvârșirii acestor fapte, la data de 10.02.2026, inculpatul le-a amenințat, prin mijloace de comunicare la distanță, pe fosta sa concubină și pe actualul concubin al acesteia( persoana vătămată la infracțiunile descrise anterior) cu acte de violență și cu faptul că le va omorî.
Facem precizarea că anterior datei de 22.03.2026, victimele nu au sesizat organele judiciare. Trimiterea în judecată nu este de natură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie a inculpatului, aceasta fiind o etapă obligatorie în cadrul procesului penal, eventuala vinovăţie urmând să fie stabilită de către instanţa de judecată după parcurgerea acestei etape.
Biroul de Informare şi Relaţii Publice şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman
Din aceeasi publicatie - Informatia de Teleorman
Experiențele Erasmus+ se transformă în oportunități pentru comunitatea din Videle
LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 14.09.2026 – 20.09.2026 – TELEORMAN
O poartă deschisă spre o lume nouă
Ucenic Electrician: peste 300 sute de elevi se fac primii pași către o carieră în domeniul energiei, în anul școlar 2026-2027
Cinci comune teleormănene au primit sumele necesare pentru plata unor investiții realizate prin C10- Fondul Local
Un agent de poliție, amenințat cu moartea. Agresorul, sub control judiciar, până la pronunțarea instanței
Stiri - Informatia de Teleorman
Bani pentru șase localități din județ, înscrise în programul ”Școli sigure și sănătoase”
Peste 700 de participanți la Maratonul Olteniei 2026, ediția care a adus în premieră Hyathlon Hybrid Racing în România
Prognoza meteo pentru Teleorman. Probabilitatea de ploaie va fi redusă, exceptând perioada 2-3 septembrie când local vor fi averse
Angajări în instituțiile și primăriile din Teleorman. Se caută instructori de educație, farmacist, bucătar și șofer
LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 07.09.2026 – 13.09.2026 – TELEORMAN
COMUNICAT DE PRESĂ: Campanie de Colectare a deșeurilor voluminoase, textile și periculoase începe la 1 septembrie în Teleorman