Pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești Vlașca
În perioada 19 – 22 iulie, lăcașul de cult așteaptă pelerinii la sărbătoarea închinată Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, ocrotitoarea mănăstirii.
Timp de patru zile, credincioșii se pot închina și ruga la racla cu moaștele Sfintei Mironosițe și Întocmai cu Apostolii, precum și la Icoana Maicii Domnului „Portărița”, adusă de la Mănăstirea Iviron din Sfântul Munte Athos.
Evenimentul va începe duminică, 19 iulie a.c., la ora 08:30, prin așezarea spre închinare a raclei cu moaștele Sfintei Maria Magdalena și a Icoanei Maicii Domnului „Portărița”. Programul complet al slujbelor îl puteți afla din imaginea de mai jos.
Maria Magdalena apare în scrierile bisericești ca prima femeie vindecată de Isus de la Nazaret și care a călătorit alături de Mântuitor ca unul dintre adepții săi, și a fost martoră la răstignirea și învierea sa. Numele ei este menționat de douăsprezece ori în evanghelii, mai mult decât al majorității apostolilor și mai mult decât al oricărei alte femei.
Pelerinajul organizat la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești Vlașca, județul Teleorman este unul dintre cele mai importante organizate în această vară în sudul tării.