IPJ Teleorman a anunțat că polițiștii au dispus reținerea unui bărbat, în vârstă de 33 de ani, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
La data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 02:00, polițiștii au fost sesizați, prin apel la S.N.U.A.U. 112, despre faptul că un autoturism a intrat într-un stâlp.
În fapt, în timp ce un bărbat, din municipiul Roșiori de Vede, conducea un autoturism, în localitate, ar fi pierdut direcția de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp, amplasat în afara părții carosabile.
În urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o valoare de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital în vederea recoltării mostrelor biologice, refuzând prelevarea.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de acesta.
Cercetările sunt continuate, în cadrul dosarului penal întocmit, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
Din aceeasi publicatie - Liber in Teleorman
ALERTĂ RĂPIRE COPIL! Fata a fost luată de pe stradă, în Poroschia
Bărbat lovit mortal de o mașină în Teleorman. A traversat neregulamentar
Reacția Poliției Teleorman după imaginile din toatetă
Salvatori fără granițe: pompieri români și bulgari, la antrenament în Videle
Violeta Zaharia, „Dincolo de diagnostic” – conferință dedicată femeilor la Alexandria
Târgul Colecționarilor – 2026, la Muzeul Județean Teleorman
Stiri - Liber in Teleorman
Accident grav în Brânceni. Un bărbat a murit după ce mașina s-a răsturnat FOTO
ISU Teleorman: 29 de situații de urgență, dintre care un incendiu cu victimă
GALA EXCELENȚEI ÎN EDUCAȚIE, la Alexandria – Ediția a V-a
Programările și oficierile de căsătorii se suspendă temporar la Alexandria
„Mă mut la mama”, comedie despre iubire și familie, la Alexandria
Anunț mediu TLC Shutters SRL