Joi, 30 octombrie, s-a lansat a doua rundă DiscoverEU din 2025: 1.722 de tineri din România vor avea oportunitatea să exploreze Europa călătorind cu trenul. Comisia Europeană oferă în cadrul acestei runde 40.000 de permise de călătorie pentru tinerii de 18 ani, pentru a celebra 40 de ani de la semnarea Acordului Schengen la nivel European. Sunt eligibili să se înscrie tinerii născuți între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2007 (inclusiv), rezidenți într-un stat membru UE sau într-o țară terță asociată la programul Erasmus+ (Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia). Perioada de înscriere este 30 octombrie 2025 (ora 13:00, ora României) – 13 noiembrie 2025 (ora 13:00, ora României). Tinerii selectați vor putea călători în perioada 1 martie 2026 – 31 mai 2027. Pentru această rundă, tinerii din România pot aplica pentru unul din cele 1.722 de permise de călătorie alocate la nivel national.
Tinerii eligibili se pot înscrie accesând Portalul European pentru Tineret. Pentru a intra în posesia unui permis gratuit de călătorie, ei trebuie să completeze corect formularul de înscriere, să răspundă la un quiz de 5 întrebări despre Uniunea Europeană și la o întrebare care va facilita departajarea celor înscriși. Câștigătorii vor putea călători în Europa individual sau în grup de până la 5 persoane, pe o durată de cel puțin 1 zi și cel mult 30 de zile. Tinerii selectați vor beneficia și de un card cu mii de reduceri la transport public, cultură, cazare, mâncare, sport și alte servicii disponibile în 36 de țări din Europa. Tinerii care vor fi selectați vor putea beneficia de sesiuni de pregătire înainte de plecare din partea Agenției Naționale Erasmus+ (ANPCDEFP), iar în timpul călătoriei pot avea ocazia să cunoască alți călători la întâlnirile de tip Meet-up organizate de Agențiile Naționale Erasmus+ din alte țări. Includerea este una dintre prioritățile programului Erasmus+, astfel încât participanții cu dizabilități pot primi sprijin suplimentar pe parcursul călătoriei lor.
Din aceeasi publicatie - Informatia de Teleorman
Experiențele Erasmus+ se transformă în oportunități pentru comunitatea din Videle
LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 14.09.2026 – 20.09.2026 – TELEORMAN
O poartă deschisă spre o lume nouă
Ucenic Electrician: peste 300 sute de elevi se fac primii pași către o carieră în domeniul energiei, în anul școlar 2026-2027
Cinci comune teleormănene au primit sumele necesare pentru plata unor investiții realizate prin C10- Fondul Local
Un agent de poliție, amenințat cu moartea. Agresorul, sub control judiciar, până la pronunțarea instanței
Stiri - Informatia de Teleorman
Bani pentru șase localități din județ, înscrise în programul ”Școli sigure și sănătoase”
Peste 700 de participanți la Maratonul Olteniei 2026, ediția care a adus în premieră Hyathlon Hybrid Racing în România
Prognoza meteo pentru Teleorman. Probabilitatea de ploaie va fi redusă, exceptând perioada 2-3 septembrie când local vor fi averse
Angajări în instituțiile și primăriile din Teleorman. Se caută instructori de educație, farmacist, bucătar și șofer
LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 07.09.2026 – 13.09.2026 – TELEORMAN
COMUNICAT DE PRESĂ: Campanie de Colectare a deșeurilor voluminoase, textile și periculoase începe la 1 septembrie în Teleorman