Stiri
12 cititori acum
Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe. La data de 12 august a.c., în jurul orei 02:20, în timp ce se aflau pe strada Trandafirilor, din localitatea Socetu, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat de 34 de ani ar fi fost lovit cu un obiect contondent de trei tineri. Persoana vătămată nu a dorit emiterea unui ordin de protecție provizoriu. În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de cei trei tineri, pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate,
Articolul Trei tineri reținuți pentru lovire sau alte violențe apare prima dată în Ziarul Liber in Teleorman.
Din aceeasi publicatie - Liber in Teleorman
Parteneriat pentru un județ curat: ADI Managementul Deșeurilor Teleorman recomandă agenților economici optimizarea contractelor de salubrizare
Poliția Teleorman a început acțiunea ROADPOL SAFETY DAYS
A început recrutarea candidaților pentru admiterea în instituțiile de învățământ postliceal ale MAI
Teleorman – Semnături contrafăcute pe listele electorale la prezidențialele din 2025
Poliția, acțiune în sistem integrat de tip „RELEU” pe sectorul de drum D.N. 6
DREPT LA REPLICĂ – Primăria Alexandria
Stiri - Liber in Teleorman
Accident pe DJ703. Un bărbat a murit, iar un altul a ajuns la spital FOTO
Trei rețineri în Teleorman după conflicte în familie. Un bărbat și-ar fi agresat mama, altul o femeie, iar un al treilea a încălcat ordinul de protecție
Polițist lovit în fața sediului Poliției Alexandria. Agresorul, trimis în judecată în stare de arest preventiv
Alexandria: Și-a lovit concubina, apoi ar fi distrus cu toporul ușa unui apartament. A fost trimis în judecată
Accident la Roșiori: șoferul a fost transportat la spital
Doi minori din Alexandria, trimiși în judecată pentru tâlhărie calificată. Victima ar fi fost amenințată cu un briceag
Ai o afacere în Teleorman?
Promovează-ți afacerea pe
Teleormanul Nou
și ajungi la cititorii din județ.
Cere oferta pe WhatsApp →
Ai nevoie de un site??
Site-uri de prezentare, magazine online, bloguri și portaluri de știri. Optimizate pentru mobil, Google și administrare simplă. Suport tehnic rapid.
Cere oferta pe WhatsApp →