Însă, atunci când scaunul de sub șefi se clatină, începe deranjul. Faptul că sunt limitați în gândire, îi face pe majoritatea să caute vinovați în jurul lor, fără a vedea unde este cu adevărat problema.

Nu, nu este nimeni altcineva vinovat decât tu, cel care iei decizii, pe care uneori nu ți le asumi sau delegi atribuțiile către terți, dar concluzia finală este tot a ta. Tu ești vinovat, cel care nu accepți păreri diferite de a ta, care de multe ori sunt mai bune decât ale tale. Nu este nimeni vinovat de faptul că tu nu poți câștiga respectul, ci încerci să-l impui, pentru că trebuie să respecți ca să fii respectat. Este o regulă nescrisă, care spune cam așa: respectul se câștigă, nu se impune.

Un alt amănunt ar mai fi acela că, într-o societate evoluată, sintagma ”dezbină și cucerește” nu funcționează. Trebuie să înveți să gestionezi lucrurile cu diplomație, să te înconjori de oameni care spun ADEVĂRUL, chiar dacă de multe ori deranjează, să accepți critica, ba, chiar să-ți faci autocritica, să înveți din greșeli și să devii mai bun.

O altă problemă, pe care voi, marii șefi o aveți este că atunci când ajungeți pe niște poziții cheie, vă credeți de neatins, considerați că sunteți mai sus decât toți oamenii din jurul vostru, însă vă înșelați amarnic. Un șef, care se vrea lider cu adevărat, caută să rezolve problemele pe care le are în instituția pe care o păstorește, nu caută vinovați pe care să-i ”pedepsească”.

Coborâți singuri de acolo de unde v-ați cocoțat, din corcoduș, că acolo copacul are crengile subțiri și puteți cădea, iar durerea va fi mult mai mare!