ISU Teleorman: Atenție la utilizarea mijloacelor de încălzire
În contextul temperaturilor scăzute prognozate pentru zilele următoare și al utilizării intense a mijloacelor de încălzire, ISU Teleorman atrage atenția asupra respectării măsurilor de prevenire a incendiilor de locuință: verificați periodic starea sobelor, centralelor termice și a coșurilor de fum. Acestea trebuie curățate și întreținute corespunzător; nu utilizați mijloace de încălzire improvizate și nu amplasați materiale combustibile în apropierea surselor de căldură; nu lăsați focul nesupravegheat în sobe, șeminee sau alte sisteme de încălzire; evitați suprasolicitarea instalațiilor electrice și nu folosiți aparate, prize sau cabluri electrice defecte ori improvizate; deconectați aparatele electrice neutilizate, în special pe timpul nopții sau la părăsirea locuinței; apelați doar la personal autorizat pentru verificarea și remedierea instalațiilor electrice.
Respectarea acestor recomandări contribuie la protejarea vieții, bunurilor și siguranței cetățenilor.