Prognoza meteo pentru Teleorman. Precipitaţii slabe cantitativ, spre jumătatea lunii martie
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă estimare a evoluţiei valorilor termice şi precipitaţiilor, valabilă pentru următoarele două săptămâni, mai precis în intervalul 2- 15 martie 2026.
Încălzirea vremii se va resimţi în prima săptămână din martie şi la nivelul acestei regiuni. Astfel, până pe 6 martie sunt estimate temperaturi maxime de 13…15 grade, apoi media ansamblului de prognoză se va menţine stabilă la valori în jurul a 12 grade. Media temperaturilor minime prezintă o evoluţie asemănătoare, cu valori de 0…2 grade în primele zile şi uşor negativă (-1…0 grade) după 7 martie. O posibilă răcire a vremii este probabilă în a doua săptămână, când o parte din membrii de prognoză ai prezentei estimări, indică un astfel de scenariu (temperaturi mai scăzute atât ziua, cât şi noaptea). Regimul pluviometric va fi deficitar, însă precipitaţii slabe sunt posibile în jurul datei de 6 martie şi spre mijlocul lunii martie.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
Din aceeasi publicatie - Informatia de Teleorman
Comuna Piatra a primit peste 520.000 de lei pentru plata unor investiții finanțate prin PNRR- Componenta 10
Distribuție Oltenia: LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 25.05.2025 – 31.05.2026 – TELEORMAN
PNL cere PSD să înainteze o propunere pentru funcția de prim-ministru sau sa-și recunoască incapacitatea de a conduce România
LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 18.05.2025 – 24.05.2026 – TELEORMAN
Prognoza meteo pentru Teleorman. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare între 21 – 25 mai, iar cantitățile de apă vor fi însemnate