Agresorul minorului de 15 ani din Alexandria, reținut. Conducea cu permisul suspendat
Un bărbat a fost reținut de polițiști în cazul minorului de 15 ani agresat și ținut cu forța în municipiul Alexandria.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, la data de 4 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria au fost sesizați de mama minorului cu privire la faptul că fiul său ar fi fost lipsit de libertate și agresat fizic. În urma administrării probatoriului, a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat, cercetat pentru lovirea sau alte violențe, lipsire de libertate în mod ilegal, dar și pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.
Incidentul a avut loc vineri noapte, când minorul de 15 ani se afla împreună cu un grup de copii pe o stradă din municipiu, unde aceștia filmau clipuri pentru TikTok, folosind lanternele telefoanelor. La un moment dat, un bărbat, care ar fi crezut că tinerii au venit să fure, a ieșit din locuință împreună cu soția sa și a pornit în urmărirea acestora. Speriați, copiii au fugit, însă minorul a rămas pe loc, încercând să explice că nu au făcut nimic.
Bărbatul ar fi devenit violent și l-ar fi lovit pe adolescent în zona feței cu un obiect contondent. În timpul agresiunii, copilul a reușit să își sune mama, aceasta auzind cele întâmplate, însă telefonul i-ar fi fost smuls și distrus.
Ulterior, minorul ar fi fost târât pe jos pe o distanță de câteva zeci de metri și ținut împotriva voinței sale, existând indicii că bărbatul, împreună cu soția sa, ar fi încercat să îl introducă cu forța într-un autoturism.
Ne găsești și pe Facebook, TikTok, Instagram și YouTube.
Din aceeasi publicatie - Impact News 24
A vrut să-și ardă de viu rivalul în dragoste! Bărbat din Teleorman, trimis în judecată pentru tentativă de omor
Comunicat de presă PNL: PSD, acuzat că menține România într-o criză politică fără soluții
VIDEO Teroare pe E70: minor urmărit de polițiști după o cursă nebună cu peste 200 km/h. Polițiștii au tras foc de armă pentru a-l opri
Fetița de 5 ani și femeia rănite în accidentul mortal de pe DN 52, au fost transferate la spitale din București
Urmărire periculoasă pe E70, „drumul morții”: șofer fără permis și cu numere false, căutat de polițiști