În noaptea de miercuri spre joi, ora 00.50, Poliția municipiului Alexandria a fost sesizată cu privire la faptul că, pe o stradă din municipiul Alexandria a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate trei autovehicule.
Deplasați la fața locului, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria au constatat faptul că, în timp ce o tânără de 20 de ani, din municipiul Alexandria, conducea un autoturism pe strada Ion Creangă, din municipiul Alexandria, ar fi acroșat două autoturisme staționate.
În urma evenimentului, au rezultat doar pagube materiale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0.22 mg/l alcool pur în aerul expirat și cu aparatul Drugtest, rezultând faptul că aceasta se afla sub influența substanțelor psihoactive, fapt pentru care a fost condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.
Față de conducătoarea auto, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 1885 de lei, conform OUG 195/2002.
Totodată, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.