× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Contracte de finanțare pentru modernizarea drumurilor de interes local din Peretu și Gălăteni prin Programul “Anghel Saligny”

Ziarul Teleormanul • 27-11-2023, 20:00:09 • 54 vizualizari
 

Două primării din județul Teleorman au semnat contractele de finanțare pentru două obiective de investiții prin PNI “Anghel Saligny”. Este vorba de Primăria peretu care a obținut finanțare pentru proiectul “Modernizare drumuri de interes local în comuna Peretu, județul Teleorman”, suma alocată fiind în valoare de 10.041.473,91 lei, iar Primăria Gălăteni pentru “Modernizare drumuri de interes local în localitățile Gălăteni, Grădișteanca, Bâscoveni, comuna Gălăteni, județul Teleorman”, proiectul având o valoare de 12.000.000 lei.

Ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat cu reprezentanții unităților admnistrativ-teritoriale din țară 34 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, în valoare totală de 284.887.202,17 lei.

Contractele prevăd modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă și a rețelelor de canalizare menajeră, extinderea sistemelor de distribuție a gazelor naturale, precum și construirea unor poduri și reabilitarea unor pasaje rutiere.

“Avem obligația de-a asigura o utilizare eficientă a fondurilor europene și naționale pentru dezvoltarea infrastructurii locale și regionale din România, în interesul tuturor cetățenilor. De aceea, mă bucur să constat că reprezentanții autorităților locale au înțeles importanța implicării continue, a colaborării și a dialogului permanent între instituții, pentru că numai prin eforturi susținute și interes real ne putem atinge obiectivele comune”, a precizat ministrul dezvoltării.

Related

 
 
Continuare pe Ziarul Teleormanul » Articole Ziarul Teleormanul »
 
Contracte Finanțare Pentru Modernizarea Drumurilor Interes Peretu Gălăteni Programul