× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 
alege dreapta unita

Bărbat din Blejești reținut pentru agresiune

Infoexpres TV • 23-04-2024, 20:00:22 • 17 vizualizari
 

Polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Videle au dispus reținerea unui bărbat de 28 de ani, din comuna Blejești, județul Teleorman, cercetat într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

În ziua de 5 aprilie, polițiștii au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 despre faptul că, în zona stadionului din localitatea Blejești, o persoană este agresată fizic.

Cercetările au evidențiat faptul că, în timp ce se afla pe sol, victima, un bărbat de 36 de ani, ar fi fost lovită în zona capului, cu un obiect contondent, de către bărbatul de 28 de ani.

Fiind în continuarea cercetărilor, la data de 22 aprilie a.c., polițiștii au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în comunele Blejești și Sârbeni, în urma activităților fiind dispusă reținerea persoanei cercetate.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, urmând a fi prezentat instanței de judecată.

La activități a participat și o grupă de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Teleorman.

 
 
Continuare pe Infoexpres TV » Articole Infoexpres TV »
 
Bărbat Blejești Reținut Pentru Agresiune