× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 
alege dreapta unita

Bărbat din Turnu Măgurele, arestat pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism

Impact News 24 • 17-02-2024, 10:00:54 • 100 vizualizari
 
alege dreapta unita

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Teleorman, în urma cooperării internaționale, au organizat și executat, miercuri, o acțiune operativă în Turnu Măgurele.

Au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară și un mandat de aducere, la locuințele unui bărbat de 35 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, constând în recrutarea, transportarea și exploatarea sexuală, pe teritoriul Germaniei și Belgiei, a 11 persoane femei, printre care și două minore.

Pe baza probelor administrate s-a mai stabilit că, la diferite intervale de timp, bărbatul ar fi înlesnit practicarea prostituției, în orașe din Germania și Belgia, de către trei dintre persoanele vătămate, obținând importante sume de bani din activitatea infracțională.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate în vederea cercetărilor două telefoane mobile și mai multe înscrisuri.

Bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Teleorman, pentru audieri, iar procurorul de caz a dispus măsura reținerii acestuia, pentru 24 de ore, ulterior prezentat Tribunalului Teleorman.

Judecătorul de Drepturi și Libertăți a admis propunerea și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Teleorman.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română La activitate au participat polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman – Serviciul pentru Acțiuni Speciale.

 
 
Continuare pe Impact News 24 » Articole Impact News 24 »
 
Bărbat Măgurele Arestat Pentru Trafic Persoane Trafic Minori Proxenetism