În fiecare an îți trimiteam un mărțișor în formă de inimă. Șnurul îl împleteam singur, din iubire și inocență. Îl rugam pe poștaș ca nu cumva să întârzie sau să rătăcească scrisoarea și el îmi zâmbea complice. Tu te bucurai nespus de fiecare dată și, cuprinsă de melancolie, îmi răspundeai că mă vei scoate afară să alergăm prin livada înflorită. Acea promisiune devenise ancora mea de speranță. În acele momente, scaunul cu rotile dispărea din mintea mea. Visam că, ținându-ne de mână, ne pierdem în seninul primăverii, liberi și fericiți. Acum, privind înapoi, realizez că acele mărțișoare au fost doar simple ornamente. Doar niște martori ai unei povești de dragoste durute.

Mihail TĂNASE

Despre autor