× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Un nou scandal în Parlament. Îmbrânceli între deputații AUR și USR

Spotmedia • 29-11-2023, 20:01:05 • 85 vizualizari
 

Un nou scandal a avut loc miercuri, în timpul plenului Camerei Deputaţilor, de această dată între mai mulţi deputaţi de la AUR şi USR.

Deputatul AUR Dan Tanasă l-a acuzat pe deputatul USR Victor Ilie că a pus mâna pe el şi i-a spus „mă gunoiule, mă”, rugându-l să nu mai vină spre el „aşa ameninţător”.

Viceliderul grupului USR Bogdan Rodeanu i-a replicat lui Tanasă că nu parlamentarul USR a început, ci el a venit înspre deputatul de la USR.

  • „Mă gunoiule, mă!”, i-a spus Dan Tanasă, în plenul de miercuri al Camerei Deputaţilor, deputatului USR Victor Ilie.
  • „Dar ce vii aşa la mine? Te rog frumos, nu veni aşa ameninţător spre mine. Te rog frumos. A pus mâna pe mine, gunoiul ăsta. A pus mâna pe mine, Bogdan. De ce nu te-ai dus la el?”, a afirmat Dan Tanasă către Bogdan Rodeanu, vicelider al grupului deputaţilor USR care a intervenit în dispută.
  • „Am venit la tine?”, îl întreabă deputatul USR Victor Ilie.

Rodeanu întreabă „cine a început?” şi i-a transmis lui Dan Tanasă că el a venit la deputatul USR, nu invers.

Şi în timpul plenului de luni al Camerei a avut loc un schimb dur de replici între preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor Alfred Simonis care a vorbit la prezidiu cu liderul deputaţilor AUR Gerge Simion pe care l-a ameninţat că îi sparge dinţii şi l-a înjurat. Simion i-a spus social-democratului că este „o lichea pitică”, potrivit unui video postat pe contul de TikTok al partidului AUR.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat marţi despre schimbul dur de replici în plenul de luni al Camerei Deputaţilor între social-democratul Alfred Simonis şi liderul AUR George Simion, că a fost o greşeală din partea amândurora, însă consideră că „împreună vor găsi calea cea mai bună”.

The post Un nou scandal în Parlament. Îmbrânceli între deputații AUR și USR appeared first on spotmedia.ro.

 
 
Continuare pe Spotmedia » Articole Spotmedia »
 
Scandal Parlament Îmbrânceli între Deputații