Ziua Internaţională a Prieteniei a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU la data de 27 aprilie 2011 și este marcată, anual, în ziua de 30 iulie.
Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman, instituție subordonată Consiliului Județean Teleorman, marchează vineri, 28 iulie 2023, începând cu ora 10.00, la Sala de lectură, această zi.
Ziua Internațională a Prieteniei a fost adoptată de către ONU în 1997, ca urmare a propunerii făcute de UNESCO, care prevede ca pacea și cultura să fie privite ca un set de valori ce resping violența și se străduiesc să prevină conflictele, abordând cauzele lor fundamentale în vederea soluționării problemelor, conceptul de prietenie fiind extins dincolo de relaţiile individuale.
ONU invită toate statele membre să sărbătorească această zi din perspectiva culturii şi obiceiurilor locale, naţionale sau regionale, inclusiv prin activităţi educaţionale şi de conştientizare a valorii relaţiilor de prietenie în viaţa tuturor.
Ziua Internațională a Prieteniei este o ocazie pentru noi toți de a le aminti prietenilor cât de mult înseamnă pentru noi și de a ne exprima recunoștința față de cei dragi.
Cu această ocazie, Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman va organiza activitatea cu tema „Prietenia- comoara cea mai de preț”, împreună cu elevii Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Alexandria, coordonați de prof. Aurelia Nedeluș și va vernisa expoziția „Cartea prieteniei”.
Cornelia RĂDULESCU