× Prima Pagina Alege Orasul Cautare
STIRI TELEORMAN

STIRI TELEORMAN

 

Buletin informativ

IPJ Teleorman • 16-03-2021, 10:00:24 • 222 vizualizari
 

În ultimele 72 de ore, polițiștii teleormăneni au fost în teren în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică, protejării patrimoniului și drepturilor și libertăților persoanelor, răspunzând nevoilor cetățenilor.

Astfel, în perioada 12 – 14 februarie a.c., polițiștii au intervenit la aproximativ 330 de evenimente, dintre care nu mai puțin de 300 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență – 112.

Totodată, în urma activităților preventive desfășurate, pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat peste 600 de sancțiuni contravenționale în valoare aproximativ 220.000 de lei, au reținut 43 de permise de conducere și au retras 13 certificate de înmatriculare pentru diferite abateri de la normele privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, polițiștii rutieri au intervenit în cazul a patru accidente de circulație soldate cu decesul unei persoane (Smârdioasa) și rănirea altor patru, totodată constatând 12 infracțiuni privind regimul circulației pe drumurile publice (dintre care: conducere fără permis – 3, conducere sub influența alcoolului – 7).

Polițiștii teleormăneni atrag atenția asupra necesității respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic, întrucât cauzele generatoare ale evenimentelor tragice produse pe drumurile județului nu sunt imputabile doar unei categorii.

Exemple:

La data de 14 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Dobrotești au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului în cazul unui bărbat de 32 de ani din comuna Măldăieni, depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN 65A, pe raza comunei Scrioaștea, deși ar fi consumat băuturi alcoolice. Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii din Turnu Măgurele au depistat un bărbat de 28 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada General David Praporgescu, prezentând halenă alcoolică. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, și în acest caz bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

La data de 12 martie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Lunca au depistat un bărbat în vârstă de 20 de ani, din localitatea Uda-Clocociov care conducea un autoturism pe DJ 546, pe raza satului Olteanca, deși ar fi consumat băuturi alcoolice. Inițial bărbatul nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să se sustragă, părăsind autovehiculul. Acesta a fost prins și imobilizat de către polițiști, fiind testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul testării a indicat o valoare de 1.02 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge.

Cercetările continuă în cadrul dosarelor penale întocmite.

Notă: Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 
 
Continuare pe IPJ Teleorman » Articole IPJ Teleorman »
 
Buletin Informativ